Sărbătoarea Mitropoliei Clujului

Sărbătoarea Mitropoliei Clujului
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a participat la manifestările închinate hramului Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului
Autor: www.basilica.ro
Sărbătoarea Bunei Vestiri a fost pentru credincioşii din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului prilej de întreită sărbătoare, astăzi împlinindu-se 6 ani de la întronizarea vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu ca prim arhipăstor al acestei Mitropolii şi un an de la instalarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei în acelaşi scaun. Tot în această duminică, Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca a primit şi cel de-al doilea hram: „Buna Vestire”, pe lângă hramul principal „Adormirea Maicii Domnului”.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în lăcaşul de cult de un sobor de ierarhi din care a făcut parte şi Înaltpreasfinţitul Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria, Naussa şi Kampania, care a adus spre închinarea credincioşilor clujeni, din Grecia, un fragment din cinstitul Lemn al Sfintei Cruci.

„Cred că aţi ales bine această zi pentru a da un al doilea hram, cel al Bunei Vestiri, acestei preafrumoase catedrale. Înaltpreasfinţia Voastră sunt deosebit de onorat, bucuros şi recunoscător să fiu în mijlocul dvs. împreună cu cei ce mă însoţesc în această zi de sărbătoare a întregii ortodoxii, dar şi a sfintei voastre mitropolii”, a mărturisit ÎPS Părinte Pantelimon Mitropolit de Veria, Naussa şi Kambania

După Sfânta Liturghie, ierarhii, preoţii şi credincioşii au mers în procesiune spre Calea Turzii, acolo unde a fost aşezată piatra de temelie pentru un nou Centru Misionar, care-l va avea ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei.

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului făcând referire la cuvintele Sf. Iacob, credinţa fără fapte bune este moartă, a arătat că Biserica doreşte să se implice în viaţa celorlalţi ajutându-i şi material. „Este o datorie pentru noi să nu ne limităm doar la slujirea liturgică, ci să ieşim în mijlocul poporului care are multe necazuri şi greutăţi, de aceea dorim să ridicăm încă un centru misionar social”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

La sfintele slujbe au participat credincioşi din întreaga mitropolie, dar şi autorităţi. Credincioşii se vor putea închina la fragmentul din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, aşezat pe un podium în Piaţa Avram Iancu, până în după amiaza zilei de luni, atunci când delegaţia elenă se va întoarce în Grecia.

Data: 26 martie 2012 • Vizualizări: 1142