În atmosferă duhovnicească de sărbătoare, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a efectuat o vizită canonică în parohia Zăvoi din protopopiatul Caransebeşului.
Autor: Serviciu Prezidial
În atmosferă duhovnicească de sărbătoare, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a efectuat o vizită canonică în parohia Zăvoi din protopopiatul Caransebeşului.
Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a binecuvântat lucrările executate în exteriorul bisericii, o troiţă ctitorită în dreptul altarului locaşului de cult, precum şi mobilierul executat în interiorul bisericii. În continuare, Ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi a oficiat dumnezeiasca Liturghie arhierească în prezenţa numeroşilor credincioşi şi a autorităţilor locale prezente.
În cadrul Sf. Liturghii Ierarhul a oficiat şi o hirotonie în treapta diaconiei, iar la momentul cuvenit a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Silviu Cotuna, acordând deopotrivă acte de cinstire binefăcătorilor bisericii.
Parohia Zăvoi este situată în arealul mirific al Văii Bistrei din protopopiatul Caransebeşului şi este o comunitate cu un număr redus de credincioşi, care sunt dealtfel foarte ataşaţi de biserica strămoşească.
Ctitorită între anii 1933-1936 şi târnosită de către episcopul de vrednică amintire Veniamin Nistor în anul 1948, biserica din Zăvoi a deservit ca locaş de cult pentru filia Zăvoi, iar odată cu înfiinţarea ei ca unitate de cult parohială s-au definitivat lucrările de izolare şi pictare a interiorului în anul 2008, în acest an finalizându-se şi lucrările de finisare a exteriorului şi iluminare a bisericii.