În seara zilei de sâmbătă, 11 iunie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a cercetat Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul caransebeșan Pipirig
Autor: Serviciul prezidial
În seara zilei de sâmbătă, 11 iunie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a cercetat Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Caransebeş (Pipirig), Protopopiatul Caransebeş. Cu această ocazie a sfinţit o Troiţă apoi a oficiat, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, slujba Vecerniei cu Litie a Praznicului Pogorârii Sfântului Duh.
Troiţa a fost sculptată de către părintele Constantin Bârdeanu şi donată Episcopiei Caransebeşului, care la rândul ei a dăruit-o parohiei din cartierul caransebeşean Pipirig. La slujbă au participat copii şi tineri, precum numeroşi credincioşi şi credincioase.
Cu ocazia acestui fericit eveniment, în cuvântul său de învăţătură, Chiriarhul a precizat: „Iubiţi credincioşi şi credincioase, ne dăm seama cu uşurinţă că Duhul Sfânt, care s-a pogorât peste apostoli, s-a pogorât şi peste inimile celor care erau de faţă în Ierusalim la Praznicul Cincizecimii. Pentru că, iată, după pogorârea Sfântului Duh peste apostoli şi după cuvântarea Apostolului Petru, cei care erau acolo au fost pătrunşi la inimă. Duhul Sfânt s-a pogorât şi peste inimile celor care erau acolo la praznic şi care au fost martori şi mai apoi au devenit mărturisitori ai acestui eveniment unic şi irepetabil pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Ucenicii şi Apostolii Mântuitorului Iisus Hristos. Au cerut de la apostolul Petru şi de ceilalţi apostoli, cu stăruinţă să-şi schimbe viaţa şi i-au întrebat ce să facem? Şi iată răspunsul: pocăiţi-vă, întoarceţi-vă de la faptele cele rele, puneţi început bun vieţii voastre, mărturisiţi-vă păcatele şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos. Apostolul Petru le-a cerut tuturor celor care erau pătrunşi la inimă şi doreau o schimbare în viţa lor, pocăinţa şi botezul. Să se pocăiască şi să se boteze în numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor şi cu siguranţă la Botez, vor primi darul Duhului Sfânt. Să ne ajute Dumnezeu ca la acest praznic împărătesc al Pogorârii Sfântului Duh, să avem şi noi inima deschisă, inima înfrântă şi smerită, să fim pătrunşi la inimă de Duhul Sfânt şi să fim disponibili şi deschişi până la sfârşitul vieţii ca să conlucrăm cu Duhul Sfânt pe care l-am primit la Botez”.
La final Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a miruit credincioşii, a împărţit acestora Litie şi iconiţe cu Praznicul Pogorârii Sfântului, apoi a participat la o agapă frăţească oferită de către preoţii slujitori Petrică Timiş şi Pătruţ Bănăduc, împreună cu Consiliul Parohial.
Biserica Parohiei Pipirig cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, a fost ridicată între anii 2004-2010, locul pentru construcţia bisericii a fost binecuvântat de episcopul Emilian Birdaş, în anul 1995, construcţia locaşului a început în timpul arhipăstoririi Preasfinţitului Părinte Episcop Dr. Laurenţiu Streza, actualmente Mitropolitul Ardealului, iar piatra de temelie a bisericii a fost aşezată în anul 2006, la praznicul „Pogorârii Sfântului Duh”, de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. La data de 18 decembrie 2010 a fost târnosită de către acelaşi ierarh, iar anul acesta este pentru prima dată, de la târnosire, când îşi sărbătoreşte hramul.