Sceneta Naşterea Domnului la Reșița

Sceneta Naşterea Domnului la Reșița

Album foto
În seara zilei de 10 decembrie, elevii de la Şcoala Gimnazială nr. 7 din Reşiţa, au fost prezenţi în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel- Govândari”, pentru a aduce bucurie părinţilor lor, precum şi tuturor celor prezenţi,
Autor: Protopop Petru Berbentia
În preajma Marelui Praznic al Naşterii Domnului, elevii de la Şcoala Gimnazială nr. 7 din Reşiţa, au fost prezenţi din nou în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel- Govândari”, pentru a aduce bucurie părinţilor lor, precum şi tuturor celor prezenţi, în seara zilei de 10 decembrie.

Pregătiţi şi îndrumaţi de doamna prof. Diana Ortensia Rațiu, copiii au prezentat o scenetă pe tema Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, îmbinând limbajul mimico-gestual cu cuvintele Sfintei Scripturi, referitoare la marea minune de la Betleem. Mai mult decât atât, în acest an sceneta a fost mult mai elaborată decât în anii trecuţi, copiii propunând o abordare interesantă a momentului artistic.

Spectacolul s-a bucurat de aprecierea celor prezenţi şi a bucurat pe toţi cei ce gândesc la educaţia celor ce mâine vor fi sprijinitorii maturi ai Bisericii strămoşeşti.

Mulţumind pentru prezenţa activă şi permanentă în biserică, părintele protopop Petru Berbentia, parohul locului, a apreciat munca celor implicaţi în acest proiect şi şi-a manifestat nădejdea că elevii vor mai prilejui asemenea momente de bucurie.

Acţiunea a fost sprijinită şi de Secţia „Vârsta a treia” a Bibliotecii Municipale Reşiţa, cele trei instituţii fiind partenere în multe activităţi desfăşurate la Biserică, la Şcoală şi la Bibliotecă.

Data: 12 decembrie 2014 • Vizualizări: 919