Schitul Bucova şi-a prăznuit ocrotitorul

Schitul Bucova şi-a prăznuit ocrotitorul

Album foto
La începutul anului bisericesc, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul obştii monahale a Schitului Bucova, unde a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară al mănăstirii
Autor: Serviciul Prezidial
La începutul anului bisericesc, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul obştii monahale a Schitului Bucova, aşezământ monahal care astăzi şi-a prăznuit ocrotitorul pe Sfântul Dionisie Exiguul. Cu acest prilej, Chiriarhul a binecuvântat şi sfinţit altarul de vară, situat în incinta mănăstirii, apoi a oficiat, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie.

La slujbă au participat autorităţi judeţene şi locale, precum şi un număr impresionant de credincioşi şi credincioase din localitate şi de pe frumoasa Vale a Bistrei, aşezământul monahal reprezentând pentru credincioşii din această zonă un loc de rugăciune şi de mângâiere sufletească.

Vorbind despre importanţa acestei zile, dar şi despre ridicarea acestui aşezământ monahal, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, a precizat: „Astăzi v-aţi îndreptat, alături de noi, paşii la această sfântă mănăstire, ca împreună să ne rugăm şi împreună, cu binecuvântarea Domnului, să începem noul an bisericesc. În fiecare an la 1 septembrie ne întâlnim aici pe această vale frumoasă, la schitul Sfântului Cuviosului Dionisie Exiguul, ctitoria familiei Ghiorghioni, o ctitorie în memoria fiului iubit, cel pe care l-am pomenit şi pentru sufletul căruia ne-am rugat, în cadrul Sfintei Liturghii, ca să fie aşezat în Împărăţia Cerurilor, acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit, cel care înainte de vreme a trecut din lumea aceasta în lumea cea veşnică, în Împărăţia lui Dumnezeu”.

„La început de an bisericesc, la 1 septembrie, Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, trăitor al veacului al V-lea, născut pe meleagurile noastre, în Sciţia Minor, Dobrogea de astăzi. Pe lângă bogatele cunoştinţe de astronomie, Sfântul Dionisie Exiguul s-a evidenţiat şi prin traducerile, din limba greacă în limba latină, a multor scrieri patristice. Este totodată, considerat şi părintele erei creştine pentru că datorită lui noi cunoaştem în ziua de astăzi această împărţire a timpului: înainte de Hristos şi după Hristos, era creştină începând cu Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. Episcopia Caransebeşului cinsteşte, începând cu anul 2009, în mod deosebit pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, pentru că aici la Bucova, la poalele Muntelui Ţarcu s-a ridicat această biserică închinată Sfântul Dionisie Exiguul, care este ocrotitorul acestui aşezământ monahal”, ne-a mărturisit pr. arhim. Constantin Timiş, exarhul mănăstirilor Episcopiei Caransebeşului.

La final, Chiriarhul, alături de soborul de preoţi slujitori, a sfinţit şi binecuvântat casa de pelerini a mănăstirii, apoi a împărţit credincioşilor prezenţi anafură şi iconiţe. Aflat într-un peisaj mirific, Schitul „Sfântul Dionisie Exiguul” din Bucova a fost înfiinţat la data de 1 octombrie 2009, fiind primul aşezământ monahal din Patriarhia Română închinat Sfântul Dionisie Exiguul. Acesta a fost ctitorit de către familia Ghiorghioni în memoria şi veşnica pomenire a fiului său Dionisie Claudiu Ghiorghioni trecut prematur în lumea drepţilor. Sărbătoarea s-a încheiat cu agapa frăţească oferită de familia ctitor Ghiorghioni. Schitul „Sfântul Dionisie Exiguul" - Bucova este păstorit de părintele ieromonah Calinic Stângă. Acesta cuprinde biserica schitului, construită în stil moldovenesc, şi un corp de chilii. Schitul de la Bucova este al XX-lea aşezământ monahal din Episcopia Caransebeşului şi împleteşte frumos cununa vieţii monahale duhovniceşti din această eparhie.



Data: 1 septembrie 2012 • Vizualizări: 894