Schitul Reșița își va sărbători hramul

Schitul Reșița își va sărbători hramul
La praznicul Înălțării Domnului, Schitul Reșița din municipiul reședință de județ își va sărbători hramul
Autor: Servicul Prezidial
La praznicul Înălțării Domnului, Schitul Reșița din municipiul reședință de județ își va sărbători hramul. Cu acest prilej Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului va săvârși Sfânta Liturghie înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi în altarul de vară din curtea așezământului monahal.

„Bunul Dumnezeu a rânduit ca şi în acest colţ de ţară, într-o zonă montană frumoasă din Banat să fie înălţat un schit, cu hramul „Înălțării Domnului” (Ziua Eroilor), în cinstea dublei sărbători, într-un loc ales anume parcă: Dealul Arşilor. Acest Munte al Măslinilor din preajma Reşiţei a fost rânduit a fi un loc de înălţare spre cer, scară pe calea mânturii pentru mulţi dintre cei aproape 90.000 localnici şi totodată vatră de aducere aminte de jertfa eroilor şi a martirilor neamului românesc din aceast ţinut, Arși pentru credinţa strămoşească, pentru adevăr şi dreptate.”, a subliniat protos. Daniil Cozmaniuc.

Construcţia Schitului „Înălțarea Domnului” Reşiţa a început în toamna anului 2004 pe terenul donat de o familie de credincioşi din Reşiţa, de către protos. Daniil Cozmaniuc ajutat de un preot misionar pr. Simion din Reşiţa şi un grup de credincioşi. Sfinţirea locului viitoarei biserici mari a complexului monahal a avut loc în data de 15 septembrie 2004. Paraclisul de iarnă a fost târnosit în anul 2009, iar în duminica de după praznicul Înălțării Domnului 17 mai 2010, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a sfințit a sfințit iconostasul Paraclisului de iarnă al Schitului.

Data: 7 iunie 2016 • Vizualizări: 753