Seară de poezie și artă la Bocșa Vasiova

Seară de poezie și artă la Bocșa Vasiova

Album foto
La Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Bocșa Vasiova, a avut loc o seară de rugăciune, poezie și artă
Autor: Pr. Doru Melinescu
La praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Bocșa Vasiova, a avut loc o seară de rugăciune, poezie și artă. Acest eveniment – desfășurat chiar în sfânta biserică – s-a derulat în parteneriat cu Biblioteca „Tata Oancea” din localitate, în cadrul Centrului de tineret Bocșa Vasiova, fiind parte integrantă a manifestărilor prilejuite de aniversarea revistei „Bocșa Culturală”, ajunsă la cel de-al 15-lea an de apariție.

Evenimentul a debutat cu Slujba „Acatistului Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, oficiată de părintele Mihai Ciucur, inspector social și de activități cu tineretul al Episcopiei Caransebeșului, alături de preoții Ioan Petrică duhovnicul Mănăstirii Vasiova, Ciprian Costiș de la Parohia Bocșa Montană, Alin Chicoș de la Parohia Ocna de Fier și Doru Melinescu parohul Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Bocșa Vasiova.

În sfântul lăcaş au fost aduse câteva tablouri de artă religioasă, realizate de artistul plastic Viorel Coțoiu din Bocșa, un colaborator al Centrului de Tineret, care s-a oferit să-i inițieze pe tineri în arta picturii iconografice.

Tot cu acest prilej au fost expuse și obiecte decorative de toamnă, confecționate de tinerii membri ai centrului, sub îndrumarea doamnelor profesoare Daniela Domșic și Loredana Melinescu.

După oficierea slujbei, doamna director a Biblotecii „Tata Oancea”, Gabriela Șerban a oferit diplome în semn de mulțumire, colaboratorilor Revistei „Bocșa Culturală”, cu ocazia împlinirii a 15 ani de existență a revistei, iar părintele Mihai Ciucur a transmis mesajul de binecuvântare din partea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Evenimentul s-a încheiat cu un recital de poezie laică și creștină, iar la final au fost cântate și câteva colinde, întrucât, odată cu praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, începe vremea colindelor. Poeziile și colindele au fost pregătite de doamnele profesoare Stela Boulescu și Loredana Melinescu.

Evenimentul găzduit de parohia bocșeană a avut loc cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeșului care, așa cum s-a subliniat și în cadrul manifestării, oferă un real sprijin tuturor activităților cu tinerii și copiii, prin intermediul Departamentului de tineret.

Data: 24 noiembrie 2014 • Vizualizări: 1006