Marți, 1 martie, în biserica „Înălţarea Domnului” din parohia Borlova s-a săvârşit Slujba Vecerniei de către părintele protosinghel Casian Ruşeţ, secretar eparhial al Episcopiei Caransebeșului
Autor: Pr. Gheorghe Tistu
În Episcopia Caransebeșului, o preocupare aleasă reprezintă formarea tineretului ortodox în spiritul moralităţii creştine şi al identităţii spirituale a poporului român. În acest sens, parohiile din cuprinsul Episcopiei desfăşoară adesea catehizări concretizate în seri de rugăciune menite să susţină credinţa vie în inimile credincioşilor.
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, la data de 1 martie, în biserica „Înălţarea Domnului” din parohia Borlova s-a săvârşit, la ceas de seară, Slujba Vecerniei de către părintele protosinghel Casian Ruşeţ, secretar eparhial, împreună cu părintele paroh Virgil-Constantin Voinea, iar răspunsurile la strană fiind date de către corul „Laudatio” al tinerilor teologi, dirijat de părintele Gheorghe Tistu. La sfârşitul slujbei, părintele secretar a rostit un cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi, iar în continuare, pe soleea bisericii s-a desfăşurat un frumos program cultural-artistic susţinut de copiii și tinerii parohiei, care au rostit poezii religioase, iar în încheierea acestui program, corul tinerilor teologi a interpretat câteva piese duhovniceşti-muzicale din repertoriul clasic românesc.
La sfârşitul acestei seri duhovniceşti, părintele Casian Ruşeţ a îndemnat credincioşii şi în special tinerii prezenţi în număr mare la rugăciune, să păstreze unitatea Bisericii în dragoste creştină. Totodată părintele paroh a oferit copiilor care au susţinut programul artistic pacheţele cu daruri, iar părintele secretar a miruit credicioşii oferindu-le iconiţe din partea Episcopiei Caransebeşului.