În perioada 2 martie - 6 martie se desfășoară în Parohia Brebu din Protopopiatul Caransebeș tradiționalele seri duhovnicești din perioada Triodului
Autor: Pr. Florin Mureșan
În perioada 2 martie - 6 martie se desfășoară în Parohia Brebu din Protopopiatul Caransebeș tradiționalele seri duhovnicești din perioada Triodului. Invitatul de marți, 1 martie, a fost părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului care alături de diaconul Cosmin Brebu de la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” și „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș a săvârșit slujba Vecerniei în biserica parohială cu hramul „Înălțarea Domnului”.
După slujbă părinte Daniel a rostit un bogat cuvânt de învățătură în cadrul căreia a subliniat: „Pentru că ne aflăm în săptămâna liturgică mărginită de Duminica Fiului Risipitor și de Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, cel mai potrivit ar fi să vorbim despre modul în care Dumnezeu judecă lumea. Și aici observăm că, întotdeauna, Domnul le rânduiește pe toate pentru mântuirea noastră. De la naștere și până la moarte și de la moarte până la Parusie, toate se încadrează în judecata lui Dumnezeu ca mântuire pentru oameni.”. La final un grup de copii și tineri din parohie coordonați de doamna preoteasă Veronica Mureșan a susținut un recital de pricesne iar cu prilejul zilei de 1 martie părintele paroh Florin Mureșan a oferit mărțișoare tuturor credincioaselor prezente.
Parohia Brebu are 200 de familii cu 591 de credincioși. Localitatea Brebu este atestată documentar în 1577 și a avut o biserică de lemn cu hramul „Sf. Chiriac Sihastrul” înălțată în 1728 care a fost incendiată în timpul războiului austro-turc și a fost reclădită în 1791.