Duminică, 13 iunie, corul preoților din protopopiatul Oravița a susținut un recital de cântări religioase în parohia Ciortea
Autor: Pr. Marian Sarchiz
În după-amiaza Duminicii a III-a după Rusalii, corala preoților din Protopopiatul Oravița, a desfășurat, așa cum s-a obișnuit în ultima vreme, o misiune spirituală în parohia Ciortea, păstorită de părintele paroh, Nicolae Pirui. După slujba de Te-deum, oficiată de Pr. On. protopop Ion Văran, corul a susținut un frumos recital de cântece religioase. Evenimentul a fost bine primit și apreciat de credincioșii parohiei Ciortea.
În final Pr. On. protopop Ion Văran a vorbit credincioșilor și preoților prezenti, despre grijiile acestei vieți, subliniind importanța împlinirii cuvântului, „Căutați mai întâi Împărăția Lui Dumnezeu și toate celelalte se vor adăuga vouă”, cuvântul Mântuitorului regăsit în evanghelia Duminicii a III-a după Rusalii.