„Tinerețe în cuvânt”

„Tinerețe în cuvânt”

Album foto
La Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Moldova Nouă a avut loc luni, 3 aprilie, o seară duhovnicească cu tinerii atoriști Filiala Moldova Nouă, numită sugestiv „Tinerețe în cuvânt”
Autor: Departamentul de Tineret
Seara a început în sfântul locaș cu săvârșirea Canonului de pocăință de către părintele Mihai Ciucur, inspector în cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului, părintele protopop Bogoliub Martinovici și părintele Ioan Nedelcu, împreună cu tinerii prezenți. În continuare la sediul Centrului de tineret al parohiei doamna psiholog Cristina Buliga a susținut o conferință duhovnicească despre pocăință. Prezentarea a fost una interactivă, care a inclus și un filmuleț tematic. Copiii și tinerii au fost antrenați în discuții și au fost provocați de doamna psiholog la jocuri tematice despre tema prezentată. Totodată doamna Cristina le-a vorbit adolescenților și despre necesitatea citirii Sfintei Scripturi și cum ne ajută ea în sporirea noastră duhovnicească.

„Orașul Moldova Nouă, ca de altfel întregul Protopopiat Moldova Nouă desfășoară o activitate misionară cu tinerii foarte intensă și foarte bogată. Scopul pentru care ne-am aflat aici a fost acela de a ne ruga în primul rând cu acești tineri prezenți și desigur de a discuta pe o temă foarte actuală și anume pocăința, dar și despre mărturisirea tinerilor în societatea contemporană. Considerăm că seara a fost una reușită, în primul rând pentru interesul pe care am văzut că îl au acești tineri spre a-L căuta și a-L mărturisi pe Mântuitorul Iisus Hristos, mai ales acum în vremea Postului Mare, dar și prin numărul mare de tineri care au ales să petreacă o seară duhovnicească, o seară altfel, în săptămâna Floriilor”, a subliniat părintele inspector Mihai Ciucur.

Tinerii din Protopopiatul Moldova Nouă au fost și premiați cu această ocazie de către delegatul Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, părintele inspector Mihai Ciucur, care le-a oferit diplome și daruri celor care s-au remarcat prin prestația lor la Concursul național de creație „Icoana și școala mărturisirii”. Părintele inspector a făcut o scurtă prezentare a desfășurării concursului la nivel eparhial și a prezentat celor prezenți un interviu realizat cu doi iconari originari din Banatul de Munte – soții Matei și Kornelia Schinteie.

Evenimentul, la care au participat, preoți, dar și profesori de religie de la mai multe școli din Protopopiatul Moldova Nouă, a continuat cu prezentarea celor mai bune lucrări la secțiunea literară și cu vernisarea expoziției de icoane realizate de copii în cadrul concursului. A urmat, apoi, festivitatea de premeiere, în cadrul căreia au fost acordate premii, repartizate pe niveluri de studiu – primar, gimnazial și liceal. Copiii au primit premii constând în cărți, cd-uri și alte obiecte bisericești, precum și diplome din partea Preasfințitului Părinte Lucian.


Data: 5 aprilie 2017 • Vizualizări: 653