Seară duhovnicească la Parohia Cireşa

Seară duhovnicească la Parohia Cireşa
Miercuri, 13 martie, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit slujba paraclisului Maicii Domnului în biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Parohia Cireşa, Protopopiatul Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
Miercuri, 13 martie, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Cireşa, Protopopiatul Caransebeş. Cu acest prilej, Ierarhul a săvârşit alături de un sobor de preoţi şi diaconi, slujba paraclisului Maicii Domnului în biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”.

În cuvântul de învăţătură rostit credincioşilor, Chiriarhul a subliniat: „Am răspuns afirmativ invitaţiei părintelui paroh de a veni într-o seară, în această săptămână la Parohia Cireşa pentru a ne ruga împreună, pentru a înălţa rugăciuni înaintea tronului Preafintei Treimi şi pentru a înălţa rugăciuni înaintea Maicii Domnului la care alergăm după Dumnezeu ca la o Mijlocitoare, Apărătoare şi Mamă bună a noastră, a tuturor. Ne-am rugat împreună în această seară şi îl felicităm pe părintele paroh pentru că a ales ca în această săptămâna numită a brânzei să rânduiască această perioadă de rugăciune, de catehizare numită săptămâna duhovnicească. În fiecare seară aveţi câte un invitat un părinte care slujeşte împreună cu părintele paroh, se roagă împreună cu dumneavoastră şi în final rosteşte un cuvânt de învăţătură. Este într-adevăr această săptămână, o săptămână premergătoare Postului Mare, o săptămână în care ne întărim duhovniceşte pentru a călătorii pe drumul sfânt şi binecuvântat al Postului Mare. În această seară am rânduit să oficiem slujba Paraclisului Maicii Domnului, o slujbă cu totul specială şi deosebită care ne întăreşte pentru ca de săptămâna viitoare cu rugăciunile Maicii Domnului să călătorim şi să urcăm spre Învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii”.

La final Ierarhul a miruit şi a împărţit iconiţe cu Maica Domnului tuturor credincioşilor prezenţi. Localitatea Cireşa, actualmente cartier al oraşului Oţelu Roşu, este aşezată la întâlnirea râurilor Bistra şi Bistra Mărului. Biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil ” a fost ridicată în anul 1821, în stil baroc şi tărnosită la 9 iulie 2006 de Prea Sfinţitul Lucian, Episcopului Caransebeşului.

Data: 14 martie 2013 • Vizualizări: 831