În perioada 13 – 19 noiembrie, s-a desfăşurat seri catehetice în Parohia ,,Pogorârea Sf. Duh’’ din Reşiţa
Autor: Pr. Emil Crăciun
Una dintre cela mai mari taine ale universului este taina înnomenirii Fiului lui Dumnezeu. Acum peste două mii de ani , Dumnezeu s-a coborât pe pământ luând trup de om în persoana Fiului Său pentru a ridica omenirea din starea decăzută în care se afla şi s-o mântuiască : ,,Pe Fiul în al Său nume , Tatăl L-a trimis în lume , Să se nască , Şi să crească , Să ne mântuiască’’( Colindul ,, O ce veste minunată’’).
Postul Naşterii Domnului este prilej pentru fiecare creştin să-şi deschidă peştera sufletească pentru a-L primi în ea pe ,,Cel fără de început’’ - Fiul lui Dumnezeu făcut om pentru ca pe om să-l îndumnezeiască.
Parohia ,,Pogorârea Sf. Duh’’ din Reşiţa prin părintele paroh Emil Crăciun a organizat într-o : ,,alt fel de peşteră ’’(punct termic funcţional unde se află Capela Ortodoxă) în perioada 13 – 19 noiembrie o săptâmână mai specială, duhovnicească în care să-i apropie pe credincioşi de Taina Naşterii Mântuitorului. Săptămâna duhovnicească a fost denumită sugestiv : ,, Sfintele Taine în viaţa credincioşilor’’ în care s-a săvârşit în fiecare seară slujba acatistului şi a fost invitat un preot care la final a susţinut şi o cateheză credincioşilor prezenţi.
Pentru că Taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu rămâne taină inaccesibilă creaturii, am purces să descifrăm singurele taine care sunt accesibile şi adresate omului în vederea mântuirii lui consacrând astfel săptămâna duhovnicească – Celor 7 Sfinte Taine ale Bisericii noastre. Sf. Ap. Pavel ne vorbeşte despre taina credinţei, ascunsă din veac, dar descoperită oamenilor prin Iisus Hristos.Taina nu poate fi descoperită deplin niciodată, ea te lasă să înaintezi, să descoperi treptat şi permanent ceva nou din bogăţia ei. În definirea adâncului credinţei, Biserica nu a folosit termeni ca ,,mister’’sau ,,enigmă’’,ci a utilizat cuvântul ,,taină’’, care exprimă o realitate nedescoperită, dar accesibilă, un drum infinit în cunoaştere, o neîncetată adâncire şi o permanentă bucurie a întâlnirii cu noul şi frumosul. În fiecare dintre cele şapte taine ale Bisericii Ortodoxe găseşti ceva nou, pentru că taina, după cuvântul Apostolului Pavel, este o întâlnire cu ,,Hristos cel dintru noi’’,cu Hristos- Domnul primit în apa botezului.
Sfintele Taine prin care se revarsă harul nevăzut al lui Dumnezeu sunt trepte obligatorii pentru creşterea şi desăvârşirea noastră. Astfel preoţii invitaţi au susţinut în fiecare seară câte o cateheză referitoare la cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii :
Luni 13.11 pr. Sevastian Pană – Taina Botezului şi a Mirului..
Marţi 14.11 pr. Borislav Tasici – Taina Euharistiei.
Miercuri 15.11 diac. Marius Ormenişan – Taina Pocăinţei.
Vineri 17.11 pr. Ioan Albu – Taina Cununiei.
Sâmbătă 18.11 pr. Sorin Buşoi – Taina Maslului.
Serile duhovniceşti au fost încununate la final duminică, după Slujba Vecerniei cu prezentarea pe un video-proiector a unui documentar realizat de Patriarhia Română la locurile sfinte din Israel intitulat : ,, Israel – pământul mântuirii’’. Aşa au putut peregrina prin intermediul imaginilor toţi credincioşii prezenţi la locurile cele mai sfinte şi mai dragi ale tuturor creştinilor din lume.
În urma acestor seri duhovniceşti în care ne-am pregătit sufletele pentru a-L primi în ele pe pruncul Iisus , nădăjduim că am adus lumină şi speranţă în sufletele credincioşilor ; că putem depăşi prin credinţă toate greutăţile inerente ale vieţii atunci când omul este cu Dumnezeu : ,,Că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor’’(Matei 18 , 20 ).