Seri de împreună rugăciune la Reşiţa

Seri de împreună rugăciune la Reşiţa
Ca în fiecare an, în prima săptămână a Postului Mare, la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel-Govândarei” din Reşiţa s-a desfăşurat o serie de activităţi duhovniveşti
Autor: Pr. Petru Berbentia
Ca în fiecare an, în prima săptămână a Postului Mare, la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel-Govândarei” din Reşiţa s-a desfăşurat o serie de activităţi duhovniveşti. Astfel, în fiecare seară, în prezenţa unui număr mare de credincioşi, preoţi invitaţi de la parohii reşiţene au săvârşit slujba îndătinată şi au susţinut câte un cuvânt de învăţătură.

Preoţii participanţi la aceste seri de rugăciune şi cântare au fost Pr. Cristian Manole de la parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Reşiţa Montană,de la parohia „Sf. Iosif cel Nou de la Partoş” din Reşiţa-Centru, Pr. Damaschin Tătaru de la parohia „Pogorârea Sfântului Duh-Govândari”, Pr. Rusalin Chincea de la parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Reşiţa Română şi Pr. Florin Hotea de la parohia Ţerova. În fiecare seară, cântarea de strană a fost asigurată de tinerii din „Strana Strămoşească” dar şi de preotul paroh Petru Berbentia şi de preotul Romolus Şandru.

„Cred că aceste «schimburi religioase» sunt binevenite, pentru că oamenii prezenţi în fiecare seară, au avut posibilitatea să cunoască şi alţi preoţi în afara celor ce slujesc permanent la parohie. Cred, de asemenea, că fiecare seară a fost un moment de bucurie comună şi de zidire sufletească. Să ne ajute Dumnezeu să putem continua”, a mărturisit părintele paroh Petru Berbentia

Tema generală şi în aceaşi timp generoasă a predicilor a fost „Postul şi rugăciunea” ca metode de îmbunătăţire a vieţii personale şi ca posibilitate de apropiere de Dumnezeu, toţi preoţii abordând diferite aspecte ale acestor probleme. În finalul fiecarei seri, după cuvintele de mulţumire obişnuite, preoţii au continuat la oficiul parohial, discuţiile ce privesc viaţa noastră religioasă, precum şi problemele curente ale parohiilor noastre.

Data: 24 martie 2013 • Vizualizări: 780