Seri de rugăciune pentru credincioşii din Clisura Dunării

Seri de rugăciune  pentru credincioşii din Clisura Dunării
Serile de rugăciune au debutat în Centrul Pastoral Misionar Moldova Nouă, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului, în prima Duminică din Postul Mare continuând apoi în săptămânile următoare în toate parohiile din Clisura Dunării
Autor: Pr. Remus Căta
Pe parcursul fiecărei săptămâni scurse până acum în bisericile din Pojejena, Șușca, Padina Matei, Moldovița, Coronini, Berzasca, Sichevița și Gornea au avut loc în fiecare seară întâlniri cu preoții care au săvârșit slujbele cuvenite în fiecare parohie și apoi au susținut o cateheză despre cele două Sfinte Taine omagiate anul acesta: Sf. Spovedanie și Sf. Împărtășanie, precum și cateheze despre martiriul Sfinților Brâncoveni.

În parohiile din Moldova Nouă ciclul serilor de rugăciune au debutat cu seara din 30 martie şi au continuat în săptămâna a cincea din post. În Duminica a patra din Postul Mare cunoscută şi Duminica Sf. Ioan Scărarul a însemnat pentru credincioşii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului şi Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din Moldova Nouă, o adevărată bucurie duhovnicească prin oficierea Tainei Sf.Maslu în biserica parohială aflată în construcție la care au participat numeroși credincioși. Vor urma apoi în zilele următoare serile catehetice cu oficierea sfintelor slujbe atât la biserica „Adormirea Maicii Domnului” cât şi la biserica „Sf. Mare Mc. Gheorghe” din localitate.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu ne-am bucurat în această vreme sufletele de pacea ce izvorăște din înălțătoarele slujbe sfinte oficiate în perioada Postului Mare, suflete ce au fost inundate de harul Celui PreaÎnalt revărsat în chip bogat și rourat peste cei prezenți în număr atât de mare la serile de rugăciune desfășurate în bisericile parohiale din Centrul nostru Pastoral”, a mărturisit părintele Remus Căta

În încheierea acestei seri binecuvântate, părintele paroh Remus Căta, coordonatorul Centrului Pastoral Misionar, a mulţumit tuturor preoţilor şi credincioşilor invitându-i apoi la tradiţionala agapă frăţească oferită de parohia gazdă.

Data: 1 aprilie 2014 • Vizualizări: 541