În Duminica a XXV-a după Rusalii au debutat serile duhovniceşti din Centrul Pastoral Misionar Moldova Nouă
Autor: Pr. Remus Căta
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, în duminica a XXV-a după Rusalii, cu doar câteva zile înaintea începerii Postului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, la ceas de seară, au debutat serile duhovniceşti din Centrul Pastoral Misionar Moldova Nouă, care cuprinde două grupe a câte cinci parohii fiecare.
În ambele parohii s-a oficiat Taina Sfântului Maslu de către cei 12 preoţi care alcătuiesc Centrul Misionar. În Parohia Padina Matei, Taina Sfântului Maslu a fost oficiată de un sobor de şapte preoţi, care formează grupa I, în frunte cu P.On. Părinte Protopop Bogoliub Martinovici alături de pr. Remus Căta coordonatorul Centrului, pr. Iova Megheleş, pr. Ioan Matei, pr. Ioan Nedelcu, pr. Laurenţiu Panciu şi pr. paroh Marian Sarchiz.
Cuvântul de învăţătură a aparţínut părintelui Remus Căta de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sf. Împ. Constantin şi Elena” din Moldova Nouă”: „Într-o astfel de atmosferă cu totul sărbătorească, primul nostru gând este să înălţăm rugăciuni de mulţumire către Bunul şi Molostivul nostru Dumnezeu, care ne-a binecuvântat cu această bucurie ce izvorăşte din sfinţenia Tainei Sfântului Maslu, Taina ungerii spre vindecare”, subliniind totodată frumuseţea pildei evanghelice din această duminică care constă în fapta de mărinimoasă milostivire a samarineanului milostiv.
În continuare părintele protopop Bogoliub a vorbit credincioşilor despre felul cum trebuie să ne pregătim duhovniceşte pentru întâmpinarea marii sărbători a Naşterii Domnului Iisus Hristos şi anume prin post, rugăciune, faptele cele bune şi milostenie,având în vedere că doar peste cinci zile intrăm în Postul Crăciunului.
În încheiere părintele paroh Marian Sarchiz a mulţumit tuturor pentru seara minunată de rugăciune, participând cu toţii la tradiţionala agapă frăţească. Serile duhovniceşti vor continua în săptămânile următoare şi în celelalte parohii, pe toată perioada postului.