Sfânta Cruce cinstită la Schitul Petroșnița

Sfânta Cruce cinstită la Schitul Petroșnița

Album foto
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Schitul Petroșnița și-a sărbătorit hramul
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Schitul Petroșnița și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor s-a aflat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului care a oficiat înconjurat de un sobor de preoți și diaconi Sfânta Liturghie în altarul de vară al așezământului monahal. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. În cadrul Sfintei Liturghii părintele Ioan Moise Sârbu a fost hirotonit preot pe seama paraclisului episcopal „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din incinta Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș. Lu slujbă au participat, alături de autoritățile locale, un număr însemnat de credincioși de pe Valea Timișului precum și foarte mulți pelerini de la Dunărea de Jos, Botoșani, Târgu Jiu și Caransebeș. La final ierarhul a sfințit noul corp de chilii.

„În această duminică după praznicul Înălțării Sfintei Cruci suntem împreună cu obștea acestui schit, cu toți ctitorii și binefăcătorii ei și cu mulți credincioși, veniți de aproape sau de departe, din episcopia noastră, din Arhiepiscopia Timișoarei, din părțile Olteniei și chiar din Eparhia Dunării de Jos ca în preajma Cetății Caransebeșului, pe această înălțime sfântă și binecuvântată, să ne rugăm și iarăși să ne închinăm Crucii celei de viață făcătoare. Ne bucurăm foarte mult că mulți credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine și ne bucurăm, de asemenea, că am văzut foarte mulți copii și tineri. Cu toții au stat atenți, cu multă luare-aminte la Sfânta Liturghie și la Cuvântul de învățătură. Îi mulțumim Domnului pentru toate aceste daruri și Îl rugăm pe Arhiereul cel veșnic să ne dea și nouă putere ca, până la sfârșitul vieții, să ne purtăm Crucea și să putem spune, la finalul acestei călătorii, că am luptat lupta cea bună și că am păzit adevărata, dreapta și buna credință”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Întemeiat în urmă cu 10 ani, pe dealul numit Radeș, în traducere rugăciune, așezământul monahal de la Petroșnița reprezintă pentru credincioșii de pe Valea Timișului un important reper duhovnicesc.

Schitul Petroșnița,ccu hramurile „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”, a luat ființă în anul 2005, la inițiativa preotului paroh din satul Petroșnița, Ioan Sârbu și a părintelui protosinghel Onufrie Ocu. La data de 16 septembrie 2012 a avut loc târnosirea bisericii de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.


Data: 18 septembrie 2017 • Vizualizări: 1565