Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Frăsinei, ctitoria Sfântului Ierarh Calinic

Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Frăsinei, ctitoria Sfântului Ierarh Calinic
Miercuri, 2 mai 2012, la Mănăstirea Frăsinei, în prezenţa Moaştelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei
Autor: www.basilica.ro
După ce au fost purtate în pelerinaj la Craiova şi la Râmnicu Vâlcea, Moştele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica au sosit după aproape un secol şi jumătate şi la ctitoria de suflet a Sfântului Ierarh, Mănăstirea Frăsinei, marți, 1 mai 2012, după-amiază, aduse fiind de către delegaţia oficială condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.

Miercuri, 2 mai 2012, începând cu orele 10:00, la Mănăstirea Frăsinei, din comuna Muereasca, judeţul Vâlcea, în prezenţa Moaştelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. Înaintea Sfintei Liturghii a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu de obşte pentru credincioşii prezenţi la sărbătoare.

Din soborul de ierarhi au făcut parte: Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. La sărbătoare a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, a rostit un cuvânt de învăţătură, apoi, pentru a marca momentul sărbătoresc, Înaltpreasfinţia Sa a oferit în dar sfintei mănăstiri o icoană cu Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica şi Sfântul Irodion de la Lainici, duhovnicul Sfântului Ierarh. De asemenea, Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, a dăruit sfintei mănăstiri din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o icoană cu chipul Sfântului Ierarh Calinic şi o broderie cu chipul Sfântului care a stat ca acoperământ pe racla cu Moaştele Sfântului Calinic. La rândul său, părintele stareţ, arhimandritul Neonil Ştefan a mulţumit pentru vizită înalţilor ierarhi şi pentru aducerea sfintelor moaşte la Mănăstirea Frăsinei.

Răspunsurile la strană au fost oferite de către Corul Psaltic al Catedralei Mitropolitane „Sfântul Dimitrie”, condusă de prof. Victor Şapcă. La eveniment au fost prezenţi, preoţi, monahi și numeroşi credincioşi din eparhia Râmnicului, dar şi din ţară. De la Mănăstirea Frăsinei, racla cu Sfintele Moaşte a plecat în jurul orelor 14:00, către Mănăstirea Lainici.

Data: 2 mai 2012 • Vizualizări: 1100