Sfânta şi Marea Sâmbătă la Catedrala istorică din Caransebeș

Sfânta şi Marea Sâmbătă la Catedrala istorică din Caransebeș

Album foto
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia Învierii din Sfânta și Marea Sâmbătă, a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la Catedrala istorică cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia Învierii din Sfânta și Marea Sâmbătă, a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la Catedrala istorică cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș.

În cadrul acestei sfinte slujbe s-au citit 16 Paremii, care ne pun înainte chipurile Învierii din Vechiul Testament, marile lucrări ale lui Dumnezeu în lume: Facerea, izbăvirea din robia Egiptului, trecerea prin marea Roşie, trecerea Iordanului în Canaan a lui Iosua, prorociile mesianice, adică texte din Vechiul Testament în care sunt profeţite venirea Mântuitorului, naşterea, viaţa, pătimirile, răstignirea şi moartea Sa pe Cruce şi se încheie cu Daniil şi cu cei trei tineri din cuptor, icoană a izbăvirii neamului omenesc din cuptorul iadului.

La sfânta slujbă au participat numeroși credincioși, iar foarte mulți dintre ei s-au împărtășit cu dumnezeieștile Taine. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

Slujba Învierii Domnului va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian la miezul nopții în Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş. Și anul acesta Preasfinția Sa va împărții Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului din Ierusalim.

Data: 30 aprilie 2016 • Vizualizări: 848