În fiecare an, la 1 septembrie, odată cu intrarea în noul an bisericesc, Biserica noastră îl sărbătorește pe Sfântul Dionisie Exiguul, pe care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat la data de 27 octombrie 2008
Autor: Pr. Romulus Frîncu
Pentru Schitul „Sfântul Dionisie Exiguul” Bucova această zi este una deosebită deoarece așezământul monahal este pus sub ocrotirea acestui sfânt. Fiind în această zi și începutul anului bisericesc, precum și ziua hramului, viețuitorii și închinătorii schitului s-au rugat împreună la Sfânta Liturghie oficiată, din încredințarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, de părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, alături de un sobor de preoți și un diacon. Sfânta slujbă a fost săvârșită în Altarul de vară al aşezământului monahal.
La slujbă au participat autorităţi locale, precum şi numeroşi credincioşi şi credincioase din localitatea Bucova şi de pe frumoasa Vale a Bistrei, aşezământul monahal reprezentând pentru credincioşii din această zonă un loc de rugăciune şi de mângâiere sufletească. La final a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru ctitorii aşezământului trecuţi la Domnul. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului.
În cuvântul său de învățătură, părintele arhimandrit Casian Rușeț, a vorbit despre viața Cuviosului Dionisie dar și despre înnoirea noastră morală și spirituală, acum, la începutul noului an bisericesc, călăuzindu-ne la o viață nouă, după cum ne sfătuiește Sfântul Apostol Pavel: „Precum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, așa și noi întru înnoirea vieții să umblăm.” (Romani 6, 4).
Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, cel Mic sau Smerit, s-a născut în Scythia Minor între anii 460 şi 470 şi a murit în Italia, la Vivarium, pe la 545-550. S-a format în şcolile şi mănăstirile din Dobrogea, a intrat de tânăr în mănăstire şi a ajuns în Orient pentru a cunoaşte mediul monahal din aceste părţi. El a atras atenţia multor cercetători, care l-au numit „erudit daco-roman”, sau „Dionisie Romanul”, o podoabă a Bisericii noastre strămoşeşti, totodată fiind considerat şi părintele erei creştine şi al dreptului bisericesc.
Situat într-un cadru natural deosebit, Schitul Sfântul Dionisie Exiguul din Bucova a fost înfiinţat la data de 1 octombrie 2009, fiind primul aşezământ monahal din Patriarhia Română închinat Sfântului Dionisie Exiguul. Acesta a fost ctitorit de către familia Ghiorghioni în memoria şi veşnica pomenire a fiului său, Dionisie Claudiu Ghiorghioni, trecut prematur în lumea drepţilor. Schitul „Sfântul Dionisie Exiguul" – Bucova este păstorit de părintele egumen Calinic Stângă. Schitul cuprinde biserica, construită în stil moldovenesc şi târnosită la data de 1 septembrie 2010 de către Preasfinţitul Părinte Lucian, precum şi un corp de chilii și un Altar de vară.
Accesul rutier la așezământul monahal se face de pe DN 68 Caransebeş – Hațeg, până la Bucova și apoi încă 7 km, la dreapta drumului național.