Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, cinstit în Episcopia Caransebeșului

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, cinstit în Episcopia Caransebeșului
Mai multe lăcașuri de cult și așezăminte monahale din Episcopia Caransebeșului își vor cinsti ocrotitorul vineri, 20 iulie, la praznicul Sfântului și Slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul
Autor: Serviciul Prezidial
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, văzător slăvit, râvnitor după Dumnezeu și împlinitor al voii dumnezeiești, învăţător poporului celui depărtat de la Dumnezeu și mare făcător de minuni, este sărbătorit de Biserica Ortodoxă Română în data de 20 iulie.

În Episcopia Caransebeșului, în mai multe lăcașuri de cult și așezăminte monahale, care îl au ca ocrotitor pe Sfântul Ilie, se va oficia vineri, 20 iulie, Sfânta Liturghie. Printre acestea, se numără noua Catedrală Episcopală din Caransebeș, care, pe lângă hramul tradițional, „Învierea Domnului”, a primit, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în data de 12 septembrie 2010, cel de-al doilea hram. Slujba va fi oficiată de părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este cunoscut în Eparhia Caransebeșului ca ocrotitor al Munților Banatului. De aceea, atât pe Muntele Mic, cât și pe Munții Semenic, străjuiesc două schituri închinate Sfântului Proroc. Pe Muntele Mic, Sfânta Liturghie va fi oficiată de părintele Petrică Timiș, inspector eparhial, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Un frumos pelerinaj se va organiza și la Schitul Semenic, unde slujba va fi oficiată de pr. ic. stavr. Călin Ianchiș, secretar eparhial, alături de un sobor de preoți și diaconi din partea Reșiței.

O altă mănăstire închinată Sfântului Ilie este Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor” Vasiova, recunoscută pentru prezența izvorului tămăduitor, la care mii de pelerini vin cu credință de vindecare și mântuire în ziua praznicului Sfântului Proroc. La Mănăstirea Vasiova, slujba va fi oficiată de pr. arhim. Casian Rușeț, consilier cultural, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Cu acest prilej, se vor aduce spre închinare o părticică din moaștele Sfântului Nectarie, care vor fi aduse de la Schitul Feneș, și un fragment din moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, aduse de la Centrul Eparhial.

Pe lângă cele enumerate, alte biserici din cuprinsul Episcopiei Caransebeșului care vor îmbrăca straie de sărbătoare, prăznuindu-și hramul, sunt cele din Băuțarul Inferior, Băuţarul Superior, Bucoşniţa, Marga şi Valea Timişului din Protopopiatul Caransebeş, Bogâltin, Luncaviţa, Mehadia, Pătaş şi Pârvova din Protopopiatul Băile Herculane, precum şi cei din Oravița Română, Coronini şi Milcoveni din Protopopiatul Moldova Nouă.

Vă invităm să luați parte la sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, care a luminat pe pământ cu viața sa îngerească, cu râvna sa fierbinte către Dumnezeu Atotțiitorul, cu semnele și cu minunile sale și cu marea lui Dumnezeu bunăvoință față de el, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc, și să îl rugăm să mijlocească pentru noi, astfel încât să îi urmăm exemplul și dragostea de Dumnezeu reflectată în faptele și modul său de viață.

Data: 16 iulie 2018 • Vizualizări: 690