Sfinții Martiri Brâncoveni evocați de copiii de la Centrul de tineret Moniom

Sfinții Martiri Brâncoveni evocați de copiii de la Centrul de tineret Moniom

Album foto
Vineri, 15 august, biserica parohială din cartierul Moniom a găzduit un moment artistic susținut de membrii Centrului de tineret „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din localitate
Autor: Serviciul Social-Misionar
Vineri, 15 august, biserica parohială din cartierul Moniom, al municipiului Reșița, a găzduit, la finalul Sfintei Liturghii, un moment artistic susținut de membrii Centrului de tineret „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din localitate.

Manifestarea a fost prilejuită de împlinirea a 300 de ani de la jertfa Sfinților Martiri Brâncoveni și a reunit un număr mare de credincioși, cadre didactice, părinți ai copiilor și invitați. În prima parte a programului artistic, copiii au interpretat cu mult talent și dăruire, piesa de teatru intitulată „Vreau să mor creștin! Lovește…!” prelucrată și adaptată de prof. Georgiana Ciucur, care a adus în prim-planul celor prezenți jertfa martirică pentru credința și neamul românesc a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu și a familiei sale.

A urmat un program de poezii creștine închinate Sfinților Brâncoveni susținut de cei mai mici membri ai centrului de tineret, printre care și Balada Brâncovenilor – expresie a dragostei și a prețuirii pe care poporul român le-o poartă sfinților martiri Brâncoveni. Atmosfera plină de recunoștință și emoție creată de micii actori a fost răsplătită cu aplauze și felicitări din partea numeroasei asistențe prezentă la acest moment.

La final, părintele paroh Mihai Ciucur a felicitat la rândul său pe copii, anunțându-i, totodată, că în perioada următoare vor mai avea ocazia să susțină acest moment artistic și în fața colegilor de la celelalte centre de tineret din județ, în cadrul unui mini-turneu, care își propune evocarea jertfei Brâncovenilor cu ocazia anului omagial stabilit în Patriarhia Română.

Centrul de tineret „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” Moniom reunește un număr de aproximativ 35 de copii din Moniom și din municipiul Reșița care desfășoară aici activități educative, culturale, cu caracter artistic și duhovnicesc în cadrul unui proiect implementat de Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului.

Data: 15 august 2014 • Vizualizări: 1080