Binecuvântarea Căminului pentru persoane vârstnice Marginea Lend din Reșița

Binecuvântarea Căminului pentru persoane vârstnice Marginea Lend din Reșița

Album foto
Miercuri, 13 august, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a sfințit Căminul de bătrâni Marginea Lend din Reșița
Autor: Serviciul Prezidial
Miercuri, 13 august, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a aflat în mijlocul vârstnicilor de la Căminul pentru persoane vârstnice Marginea Lend din Reșița. Cu acest prilej ierarhul a săvârșit slujba de sfințire a Căminului de bătrâni, căruia i s-au adus însemnate renovări și îmbunătățiri.

La acest eveniment au fost prezenți preoți din municipiul reședință de județ, reprezentanți ai Consiliului Județean Caraș-Severin, conducerea căminului de bătrâni, precum și bătrânii asistați din acest centru social. La final Preasfințitul Părinte Lucian a mângâiat pe cei prezenți cu un bogat cuvânt de învățătură, oferind o icoană, reprezentând-o pe Maica Domnului ținând în brațe pe Pruncul Iisus, mai multe Biblii, cărți de rugăciune și cu folos duhovnicesc, precum și iconițe și pliante cu tema „Anul omagial Euharistic” și „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”.

Căminul de bătrâni Marginea Lend din Reșița funcționează din anul 1990 având în prezent 180 de beneficiari. În incinta căminului se află și biserica parohiei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” din Reşiţa şi care împlineşte un dublu rol în această comunitate. Ţinând seama de faptul că se află într-un cartier important al Reşiţei, această biserică împlineşte atât misiunea de biserica parohială, dar în acelaşi timp susţine şi o activitate social-caritativă permanentă pentru vârstnicii care trăiesc în acest aşezământ. Construită între anii 2000-2004, biserica a fost binecuvântată pentru a se putea sluji în ea în anul 2005 de către ÎPS Laurenţiu, pe atunci episcop al Caransebeşului, deservind la început strict pentru nevoile asistaţilor căminului de bătrâni reşiţean.

Întrucât credincioşii din jurul acestui locaş de cult s-au ataşat de această biserică, în anul 2007 s-a conturat o mică parohie care se roagă în această biserică şi care în același timp sunt implicați, pe lângă preotul paroh, în actul caritativ, de a-i ajuta pe bătrâni.

Data: 14 august 2014 • Vizualizări: 1194