Sfinţii Trei Ierarhi prăznuiţi în Episcopia Caransebeşului

Sfinţii Trei Ierarhi prăznuiţi în Episcopia Caransebeşului

Album foto
Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a participat la manifestările religios-culturale susţinute de către cele două instituţii de învăţământ teologic din Eparhia Caransebeşului
Autor: Serviciul Prezidial
Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a participat la manifestările religios-culturale susţinute de către cele două instituţii de învăţământ teologic din Eparhia Caransebeşului. Secţia de Teologie Ortodoxă Didactică din Caransebeş a Facultăţii de Teologie, Ştiinţe Sociale şi ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa şi Seminarul Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş, și-au cinstit ocrotitorii cu prilejul cinstirii şi pomenirii Sfinţilor Trei Ierarhi.

Astfel, în ajunul praznicului, cadrele didactice universitare şi studenţii Secţiei de Teologie Ortodoxă Didactică din Caransebeş au susţinut, în incinta al universităţii reşiţene, un program artistic. În debutul manifestărilor, s-a prezentat un documentar video privitor la cinstirea Sfinţilor Trei Ierarhi. Mai apoi, părintele arhidiacon asist. drd. Vicenţiu Românu a prezentat o dizertaţie cu privire la tema propusă, în special cu privire la teologia Sfintei Cruci în viziunea marilor ierarhi. Lucrarea a fost intercalată cu lecturi din operele sfinţilor, pregătite de studenţii teologi. În încheiere, corul Facultăţii de Teologie, condus de către Pr. Prof. Gheorghe Tistu a susţinut un recital de cântări liturgice duhovniceşti, din cadrul slujbei de prăznuire a Sfinţilor Trei Ierarhi.

La Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi, chiriarhul locului, Presfinţitul Lucian, a oficiat, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş. La slujbă au participat elevi şi studenţi ai celor două instituţii de învăţământ teologic din Caransebeş, precum şi un număr însemnat de credincioşi. În cadrul Sfintei Liturghi, pr. prof. dr. Nichifor Tănase şi pr. prof. Isac Rusalin au fost hirotesiţi iconomi stavrofori. La final, ierarhul a premiat cu diplome şi cărţi elevii şi studenţii participanţi la etapa eparhială a Concursului Naţional „Părintele Dumitru Stăniloaie – 110 de la naştere şi 20 de ani de la trecerea la cele veşnice”.

La orele după-amiezii, şi Seminarul Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş a organizat un program artistic închinat Sfinţilor Trei Ierarhi. Acesta a avut loc în sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeşului, şi s-a bucurat de prezența cadrelor didactice, a elevilor, a preoţilor din municipiul Caransebeș, precum și a unui însemnat număr de credincioși. Elevii seminariști, coordonaţi de părinţii profesori, care au urcat pe scenă au interpretat un buchet de cântări psaltice şi corale. De asemenea, părintele prof.Vicenţiu Românu a prezentat o dizertaţie cu privire la viaţa şi activitatea marilor ierarhi şi dascăli ai Bisericii noastre.

Preasfinţitul Lucian, prezent la manifestare, a rostit la final un cuvânt de binecuvântare, mulţumind tuturor celor implicaţi în organizarea evenimentului, evocând importanţa şcolii teologice din Episcopia Caransebeşului în cei aproape 150 de ani de existenţă neîntreruptă, de asemenea, a împărţit tuturor celor prezenţi iconiţe cu Sfinţii Trei Ierarhi.




Data: 30 ianuarie 2013 • Vizualizări: 1160