Miercuri, 25 octombrie, a avut loc sfințirea Monumentului apărătorilor Ortodoxiei din Banat în perioada comunistă, amplasat la intrarea în comuna Domașnea
Autor: Serviciul Prezidial
În contextul Anului omagial al apărătorilor Ortodoxiei în timpul Comunismului, dar și a Zilei Armatei Române, miercuri, 25 octombrie, s-a oficiat slujba de sfințire a Monumentului apărătorilor Ortodoxiei din Banat în perioada comunistă, monument situat la intrarea în comuna Domașnea din județul Caraș-Severin. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un sobor de preoți și diaconi.
„Monumentul apărătorilor Ortodoxiei din Banat în perioada comunistă reprezintă cea mai înaltă cruce sculptată din România. Am avut această inițiativă de trei sau chiar patru ani, însă în anul 2017 am dorit foarte mult să ridicăm un asemenea monument pentru că anul acesta este declarat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre și ca An comemorativ închinat patriarhului Justinian Marina și tuturor apărătorilor Ortodoxiei în timpul regimului comunist. Dat fiind faptul că la Domașnea și la Teregova a fost centrul Rezistenței anti-comuniste din Munții Banatului, ne-am gândit ca tocmai aici, la Poarta Orientală, pe această înălțime binecuvântată, la 540 de metri, să amplasăm această Cruce-monument. Este un altar de jertfă și credem că la fiecare sărbătoare închinată eroilor, atât la Înălțarea Domnului, cât și la 25 octombrie, la 1 decembrie și alte momente importante din istoria țării noastre ne vom reuni în jurul acestei Cruci, aici, pe drumul roman, lângă șoseaua europeană, între Domașnea și Teregova, ca să-i comemorăm și să-i cinstim pe martirii neamului românesc, pe toți ostașii care s-au jertfit pentru unitatea și libertatea țării noastre, dar să-i comemorăm și pe cei care au luptat pentru libertatea noastră și pentru identitatea noastră și au apărat Ortodoxia în timpul regimului comunist. Am trăit un moment înălțător astăzi pentru că atât Armata, cât și Biserica și-au dat mâna iar și iar, pentru a consolida tot ceea ce înseamnă patriotismul autentic și credința statornică în sufletele tuturor românilor. Cred că atât Biserica, cât și Armata au un rol și vor avea pe mai departe un rol esențial în definirea identității naționale și spirituale în această țară. Ne bucurăm că au fost alături de noi și autoritățile centrale, județene, locale și atâția credincioși, tineri și vârstnici, preoții din partea de est a județului Caraș-Severin, din Protopopiatul Caransebeș și Protopopiatul Băile Herculane. Această Cruce va mărturisi de la sine ce s-a întâmplat astăzi și, bineînțeles, tot ce s-a întâmplat în trecutul glorios al României noastre”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
La slujbă, au participat oficialități, autorități centrale județene, autorități locale, reprezentanți ai Armatei Române din cadrul Brigăzii 18 Cercetare și Supraveghere „Decebal” din Timișoara, preoți și credincioși, cu toții unindu-se în rugăciune pentru odihna și veșnica pomenire a apărătorilor Ortodoxiei din Banat în perioada comunistă și a tuturor eroilor neamului românesc, care s-au jertfit pentru libertatea și identitatea națiunii române.
În continuare, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru eroii neamului, dar și pentru partizanii din Munții Banatului. Sărbătoarea s-a încheiat cu depunere de coroane și cu ceremonial militar oferit de către Garda de onoare a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”.
Crucea-monument de la Domașnea reprezintă un deziderat împlinit al Episcopiei Caransebeșului și al credincioșilor de realizare a unui monument creștin închinat partizanilor bănățeni care, prin credință statornică, determinare și verticalitate spiritual-morală, au luptat, pentru Banat și pentru România, împotriva nedreptăților regimului comunist.