Simpozion Biblic la Caransebeș

Simpozion Biblic la Caransebeș
Vineri, 16 noimbrie, Departamentul de Teologie Ortodoxă Didactică din Caransebeș, din cadrul Universității „Eftimie Murgu”, din Reșița, a organizat Simpozionul național „Sfânta Scriptură, izvor al cunoașterii și vieții creștine”
Autor: Serviciul Cultural
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Departamentul de Teologie Ortodoxă Didactică din Caransebeș, din cadrul Universității „Eftimie Murgu”, din Reșița, a organizat Simpozionul național „Sfânta Scriptură, izvor al cunoașterii și vieții creștine”. Simpozionul este prilejuit anul acesta și de împlinirea a 50 de ani de la începutul activității didactice a părintelui profesor dr. Dumitru Abrudan la Seminarul teologic din Caransebeș.

Simpozionul s-a desfășurat în două sesiuni, prezentâdu-se în prima sesiune referate cu teme ale Vechiului Testament, iar în cea de-a doua sesiune referate cu teme ale Noului Testament. Referatele au fost expuse de profesori universitari ai Facultăților de teologie din București, Iași, Alba Iulia, Arad și Caransebeș. La Simpozion au participat cadre didactice, studenți de la licență și master.



Data: 16 noiembrie 2013 • Vizualizări: 1237