Slujbă de pomenire pentru înaintaşi la Ticvaniu Mare

Slujbă de pomenire pentru înaintaşi la Ticvaniu Mare
Pentru al doilea an consecutiv în parohia Ticvaniu Mare, protopopiatul Oraviţa, s-a săvârşit slujba de pomenire pentru înaintaşi
Autor: Pr. Sergiu Dalea
Pentru al doilea an consecutiv în parohia Ticvaniu Mare, protopopiatul Oraviţa, s-a săvârşit slujba de pomenire pentru înaintaşi, fie ei slujitori ai altarului, cântăreţi sau corişti, sau simpli oameni care au slujit biserica in diverse moduri, dar care au ales în mod benevol să îl slujească pe Hristos, Biserica Sa şi nu în ultimul rând oamenii.

Anul trecut s-a dorit ca din acest eveniment, când s-a făcut prima dată această slujbă de pomenire, să devine o tradiţie, iar anul acesta cu ajutorul parohienilor şi al lui Dumnezeu în Duminica a 19-a după Rusalii biserica satului a devenit neîncăpătoare pentru cei veniţi la slujbă, cu mic cu mare.

Istoricul ortodoxiei este îndelungat şi se pierde în negura vremurilor, primul preot atestat documentar este „popa Ianăş Gabor”, după cum singur se denumea, în anul 1730 pe prima pagină a unui Minei. Ortodoxia în Ticvaniul Mare a cunoscut momente frumoase, dar şi momente de restrişte, cand cei de aici au trebuit să lupte pentru credinţa lor, dar preoţi vrednici, cu epitopi, cântăreţi, corişti şi oameni simpli au fost stâlpi ai ortodoxiei pe aceste meleaguri, nelăsând flacăra ortodoxiei să se stingă. Acest lucru ne-a mobilizat, din nou, pentru a ne aduce aminte de vrednicii noştri înaintaşi şi de a le săvârşi o slujbă de pomenire.

Data: 4 octombrie 2011 • Vizualizări: 967