În Duminica a II-a după Rusalii, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului,va poposi duhovnicește în mijlocul credincioșilor Parohiei Mâtnicu-Mare din Protopopiatul Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a II-a după Rusalii, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, se va afla în mijlocul credincioșilor Parohiei Mâtnicu-Mare din Protopopiatul Caransebeș. Cu acest prilej, ierarhul va binecuvânta lucrările efectuate la exteriorul bisericii parohiale, va sfinți icoanele care împodobesc iconostasul, va sfinți o troiță, apoi, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va oficia Sfânta Liturghie.
Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Mâtnicu-Mare a fost construită în secolul al XVIII-lea, în locul uneia mai vechi, în stil baroc din piatră și cărămidă nearsă. Turla s-a zidit în anul 1843 din cărămidă arsă, iconostasul de zid este pictat și pe interior. Biserica a fost pictată, ulei pe zid, în anul 1932 de către Traian Bălașa, apoi a fost repictată în frescă de către Ioan Albulescu în anul 1988. Ușile împărătești și diaconești de la biserica veche au fost donate bisericii din satul Ruginosu. Între anii 1985-1987 au fost efectuate lucrări de renovare, atât la interior cât și la exterior, de asemenea, au mai fost efectuate lucrări de renovare și înfrumusețare și în anul 2008.