În Duminica a VII-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului va resfinţi biserica parohiei Prisaca din protopopiatul Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a VII-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului va poposi în mijlocul credincioşilor din parohia Prisaca, protopopiatul Caransebeş, unde va oficia slujba de resfinţire a bisericii parohiale cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, după care va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.
Biserica parohială cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, a suferit ample lucrări de renovare şi înfrumuseţare, atât în interior cât şi în exterior, lucrări realizate sub coordonarea părintelui paroh Viorel Dumbravă şi cu sprijinul consiliului parohial şi a unor binefăcători