Slujire arhierească în Parohia Bocşa Română III

Slujire arhierească în Parohia Bocşa Română III

Album foto
Miercuri, 21 noiembrie 2012, la praznicul "Intrării în Biserică a Maicii Domnului", Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială din Bocşa Română III, Protopopiatul Reşiţa
Autor: Serviciul Prezidial
La praznicul „Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Bocşa Română III, Protopopiatul Reşiţa. Cu acest prilej, Chiriarhul a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica parohială cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.

La slujbă au participat autorităţi centrale, judeţene şi locale alături de un impresionant număr îmsemnat de credincioşi, foarte mulţi împărtăşindu-se la momentul potrivit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

„În urmă cu trei ani, la sărbătoarea „Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, am târnosit acest sfânt locaş care împodobeşte această zonă a oraşului, dar împodobeşte şi va împodobi şi mai mult complexul social-filantropic care a început a se zidi şi în care se desfăşoară activităţi sociale. Acest complex nu a fost gândit fără biserică. Mai întâi s-a pus piatra de temelie pentru biserică, s-a ridicat această biserică şi mai apoi s-a pus piatra de temelie pentru aşezământul social din cadrul acestei parohii, singurul aşezământ din oraşul Bocşa. De aceea, am socotit să acordăm toată atenţia cuvenită unui astfel de edificiu eclesial şi social-filantropic. Părintele paroh Caius Negrea s-a nevoit cu timp şi fără de timp la ridicarea acestei biserici şi a aşezământului social şi alături de sfinţia sa au fost credincioşii şi autorităţile judeţene, centrale şi locale”, a arătat chiriarhul în cuvântul său.

De asemenea, pr. Caius Negrea a mărturisit: „Liturghie şi filantropie, sunt două cuvinte frumoase şi mari care trebuie să reprezinte îndemnul pentru orice preot, indiferent de contextul vremilor în care trăim. Grija pentru cei aflaţi în suferinţă a reprezentat întotdeauna pentru parohia noastră, după slujirea lui Dumnezeu, o prioritate. De aceea, ne străduim ca aceste două chemări să fie pentru noi scopul şi finalitatea strădaniilor noastre, iar slujirea va fi întotdeauna legată şi de lucrarea filantropică”.

În continuare, Iearhul însoţit de părintele Gabriel Gozman şi de inspectorul pentru tineret Mihai Ciucur au vizitat Complexul de servicii sociale din Bocşa patronat de fundaţia „Triumful inimii”.

În aceeaşi zi, la orele serii, Preasfinţitul Lucian, a sfinţit capela şcolară cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavriil” aflată în incinta Liceului Tehnologic din Bocşa Română. La slujbă a participat conducerea instituţiei de învăţământ, cadrele didactice, precum şi elevii care frecventează această unitate şcolară. Capela a fost amenajată prin osteneala pr. prof. Caius Negrea cu sprijinul d-lui Şerban Niculae, directorul şcolii, pentru a împlini nevoile duhovniceşti ale elevilor dar şi ale cadrelor didactice care îşi desfăşoară activitatea în Liceul Tehnologic din Bocşa Română.

Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” a fost înfiinţată în anul 2009. În curtea bisericii funcţionează o cantină socială, iar în viitor urmează a fi finalizat Complexul de servicii sociale „Sfântul Ierarh Nectarie”.




Data: 22 noiembrie 2012 • Vizualizări: 1056