Slujire arhierească în Parohia Borlovenii Noi

Slujire arhierească în Parohia Borlovenii Noi

Album foto
În ajunul praznicului „Schimbării la Faţă” a Mântuitorului Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujba Vecerniei unită cu Litia praznicului
Autor: Serviciul Prezidial
În ajunul praznicului „Schimbării la Faţă” a Mântuitorului Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei Borlovenii Noi din Protopopiatul Băile-Herculane. Ierarhul a fost întâmpinat la hotarul satului în sunet de fanfară de către domnul primar, alături de copii şi tineri înveşmântaţi în frumoasele costume populare specifice zonei, după care întregul alai a pornit în procesiune spre biserica parohială.

Chiriarhul a săvârşit, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujba Vecerniei unită cu Litia praznicului. La final Întâistătătorul eparhiei a rostit un bogat cuvânt de învăţătură, apoi a miruit credincioşii şi le-a împărţit litie şi iconiţe cu praznicul „Schimbării la Faţă”. După slujbă, Ierarhul a binecuvântat lucrările executate la casa parohială.

Data: 7 august 2012 • Vizualizări: 787