În Duminica a III-a din Postul Mare închinată Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Dezeşti din Protopopiatul Reşiţa
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a III-a din Postul Mare închinată Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Dezeşti, Protopopiatul Reşiţa. Cu acest prilej, Ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”.
În cuvântul de învăţătură, Ierarhul a subliniat: „În 20 septembrie 2009 s-a târnosit această biserică închinată praznicului Naşterii Maicii Domnului. Am promis atunci credincioşilor, domnului primar şi tuturor ctitorilor şi binefăcătorilor acestei biserici că vom reveni la o Sfântă Liturghie şi Dumnezeiască Liturghie ca să ne rugăm împreună la cea mai importantă slujbă din cultul divin public. Iată cum Dumnezeu a rânduit ca în mijlocul postului mare în duminica crucii, la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare să revenim aici şi în această biserică de pe o altă Golgotă a Episcopiei Caransebeşului să ne înălţăm duhovniceşte punând pe Sfântul Jertfelnic cele închipuiesc Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos, pâinea şi vinul care în momentul epiclezei s-au transformat în chip real în Trupul şi Sângele Mielului lui Dumnezeu cel ce ridică păcatele lumii”.
La Sfânta Liturghie au participat autorităţi locale alături de un număr mare de credincioşi dintre care mulţi s-au împărtăşit cu Dumnezeieştile Taine. Biserica parohială cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din Dezeşti a fost construită în anul 1912 şi a fost târnosită în anul 2009 de PS Lucian.
În cursul după-amiezii, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi, a sfinţit o troiţă aflată hotarul localităţii Scăiuş. Crucea a fost înălţată prin contribuţia primarului comunei Fârliug şi administraţiei locale.
La eveniment au participat preoţii de pe raza comunei, autorităţi locale precum şi credincioşi din parohiile comunei Fârliug. Această troiţă situată la graniţa cu judeţul Timiş, este a doua din cele 12 care se vor ridica la extremităţile Episcopiei Caransebeşului,. La final, ctitorii au primit din partea Ierarhului acte de cinstire iar credincioşii prezenţi iconiţe cu Sfânta Cruce.