Slujire arhierească în Parohia Macoviște

Slujire arhierească în Parohia Macoviște

Album foto
Credincioșii din Parohia Macoviște, Protopopiatul Moldova-Nouă s-au bucurat în duminica a 26-a după Rusalii de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului
Autor: Serviciul Prezidial
Credincioșii din Parohia Macoviște, Protopopiatul Moldova-Nouă s-au bucurat în duminica a 26-a după Rusalii de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Cu acest prilej Chiriarhul înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. La sfânta slujbă au participat foarte mulți credincioși, alături de ei fiind și autoritățile locale.

La momentul potrivit a fost citită Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru prima Duminică din Postul Nașterii Domnului. Răspunsurile liturgice au fost date de către Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. După sfânta Liturghie Preasfințitul Părinte Lucian a sfințit casa parohială recent renovată și înfrumusețată.

„În această parohie părintele împreună cu credincioșii au finalizat în acest an casa parohială. Chiar dacă acest sat mic și izolat din zona Oraviței nu a avut casă parohială, credincioșii s-au străduit și iată înainte de marele Praznic al Nașterii Domnului, preotul paroh se va putea muta în casa parohială. Au mai rămas la Macoviște în jur de 90 de suflete, o parohie mică, un sat depopulat, dar credincioșii foarte atașați de sfânta biserică și dornici să aibă un preot stabil. Îi mulțumim bunului Dumnezeu că avem și în aceste localități izolate și depopulate credincioși harnici și darnici, atașați de sfânta biserică și de valorile tradițiilor noastre strămoșești”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

În satul Macoviște a existat o biserică de lemn construită în timpul episcopului Isaia Antonovici. Biserica actuală cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Macoviște a fost ridicată în anul 1894 din piatră și cărămidă. Iconostasul este din lemn și a fost sculptat în anul 1930, fiind pictat de către Nicolae Hașca. Pictura actuală a fost realizată în 2007-2008 de Mihai Bofan.

De asemenea, duminică 20, noiembrie, Preasfințitul Părinte Lucian a oficiat slujba Privegherii la Mănăstirea Nera din județul Caraș-Severin. În cadrul sfintei slujbe Ierarhul a săvârșit 5 rasoforii și trei călugării.


Data: 21 noiembrie 2016 • Vizualizări: 1630