Slujire arhierească în Parohia Rusca Montană

Slujire arhierească în Parohia Rusca Montană

Album foto
În Duminica a IV-a după Paşti, a Slăbănogului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a resfinţit biserica Parohiei Rusca Montană din Protopopiatul Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a IV-a după Paşti, a Slăbănogului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei Rusca Montană din Protopopiatul Caransebeş. Cu acest prilej a resfinţit Sfânta Masă şi icoanele care împodobesc iconostasul din biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, după care a săvârşit Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.

La Sfânta Liturghie au participat autorități județene și locale, precum și un număr însemnat de credincioși, foarte mulţi dintre aceştia împărtăşindu-se cu Sfintele Taine.

În cuvântul său de învăţătură, Chiriarhul a precizat: „Dacă în anul 1977, Preasfinţitul Părinte Timotei Lugojanul, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului, a aşezat Sfintele Moaşte şi piciorul Sfintei Mese în această biserică, ocrotită de Praznicul Rusaliilor, astăzi biserica dumneavoastră a fost resfinţită. Pentru că v-aţi ostenit foarte mult la restaurarea şi amenajarea acestei biserici, atât în interior, cât şi în exterior, noi astăzi doar am pecetluit Sfânta Masă, rugându-l pe Bunul Dumnezeu să-i dăruiască acestei biserici aceeaşi sfinţenie pe care a avut-o şi mai înainte. Vedem că iconostasul acestei biserici este nou, iar noi astăzi am rostit rugăciunea de sfinţire a icoanelor care sunt aşezate pe acesta. Iată, că în 2012 Dumnezeu a rânduit şi oamenii au lucrat şi s-au rugat ca noi astăzi să fim slujitori la rânduiala deosebită de sfinţire a bisericii, iar dumneavoastră să participanţi la această slujbă unică, pentru că aşa cum am spus, foarte rar suntem părtaşi la sfinţirea, resfinţirea, sau binecuvântarea unei biserici. Din când în când şi Sfânta Biserică trebuie reparată, restaurată, primenită, înnoită, înfrumuseţată şi luminată, iar dumneavoastră, împreună cu părintele paroh Sorin Toma, aţi înfrumuseţat acestă biserică ca pe o mireasă a lui Hristos”.

La rândul său, părintele paroh Sorin Adrian Toma a mărturisit: „Aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru această frumoasă şi binecuvântată zi de 6 mai, zi în care se repecetluieşte şi se resfinţeşte jertfelnicul Sfântului Altar recent împodobit cu marmură, piatra fundamentală a acestei comune şi a acestei parohii. De altfel, parohia noastră este zidită pe această piatră de marmură, care este cunoscută în toată lumea. În cei cinsprezece ani de activitate în această parohie, pot spune că astăzi vedem împlinite toate lucrările frumoase şi bineplăcute lui Dumnezeu şi oamenilor. Mulţumim Preasfinţitului Părinte Lucian, ierarhului nostru, pentru că astăzi s-a aflat în mijlocul nostru şi ne-a dăruit această mare bucurie şi această mare slujire pe care am trăit-o în biserica noastră”.

La final, Chiriarhul a oferit părintelui paroh, în semn de preţuire pentru bogata sa activitate, o cruce pectorală şi „Diploma de onoare Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, iar ctitorilor şi binefăcătorilor bisericii, acte de cinstire.

Biserica parohială cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” din Rusca Montană, Protopopiatul Caransebeş, a fost zidită între anii 1858-1865, în stil baroc. Este construită din piatră, acoperită cu tablă de aluminiu, iar turnul din cărămidă este acoperit cu tablă de cupru. Locaşul de cult a fost pictat iniţial în 1913 de Nicolae Popovici, iar pictura actuală a fost executată în 1977 de către Elena Dăscălescu. Biserica a fost restaurată şi înfrumuseţată în anii 1997, 2000 şi 2012.


Data: 7 mai 2012 • Vizualizări: 1025