În Duminica dinaintea Naşterii Domnului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a săvârşit Sfânta Liturghie la catedrala episcopală din Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica dinaintea Naşterii Domnului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie la catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş.
În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit în treapta diaconiei, teologul Pavel Canea, ostenitor în cadrul Biroului de Presă al Episcopiei Caransebeşului şi în treapta preoției, diaconul Nicolae Codrea, directorul Complexului de servicii sociale „Sfântul Vasile cel Mare” din Caransebeş. La slujbă au participat un număr impresionant de credincioşi. Răspunsurile la slujbă au fost date de corul catedral.
Presfințitul Părinte Lucian în cuvântul său a arătat că săvârșirea Sfintei Liturghii în Duminica dinaintea prăznuirii Nașterii Mântuitorului este o tradiție și o pregustare din bucuria Crăciunului: „Ca în fiecare an, slujim Sfânta Liturghie în catedrala noastră episcopală, deoarece în urmă cu șapte ani în Dumnica dinaintea Nașterii Domnului s-a sfințit demisolul acestei catedrale, cu alte cuvinte în urmă cu șapte ani am început slujirea propriu zisă în această catedrală episcopală. Ne-am bucurat în această Duminică premergătoare Nașterii Domnului că am avut foarte mulți credincioși care au participat la Sfânta Liturghie, foarte mulți s-au împărtășit cu Sfintele Taine și am pregustat din bucuria Crăciunului, având o Liturghie solemnă”.