În Duminica închinată Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic Preafinţitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului a săvârşit Sfânta liturghie arhierească la Schitul „Înălţarea Domnului” din Reşiţa
În Duminica închinată Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic, Preasfinţitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului a sfinţit icononostasul paraclisului de iarnă al schitului „Înălţarea Domnului” şi a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi în prezenţa unui număr impresionant de credincioşi. La momentul cuvenit, Întâistătătorul eparhiei a ţinut un bogat cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre însemnătatea Simbolului de credinţă în viaţa credincioşilor şi despre importanţa consolidării familiei creştine.
La final preacuviosul părinte stareţ Daniil Cosmaniuc a mulţumit Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian pentru bucuria de fi împreună, iar Chiriarhul a împărţit anafură şi iconiţe tuturor credincioşilor prezenţi.
Construcţia aşezământului monahal a început în toamna anului 2004 pe terenul donat de o familie de credincioşi din Reşiţa, de către părintele Daniil ajutat de părintele misionar Simion din Reşiţa şi un grup de credincioşi. Sfinţirea locului viitoarei Biserici a Complexului monahal a avut loc în data de 15 septembrie 2004, Sfânta Liturghie fiind oficiată de PS Dr. Laurentiu Streza - Episcopul Caransebeşului la acea dată, împreună cu un sobor de 12 preoţi. La eveniment au participat numeroşi credincioşi din Reşiţa şi din împrejurimi.