În Duminica a VI-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului va târnosi biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din Parohia Cărbunari, Protopopiatul Oraviţa
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a VI-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului va poposi în mijlocul credincioşilor din Parohia Cărbunari, Protopopiatul Oraviţa. Cu acest prilej, Chiriarhul va târnosi biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, după care va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
Biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din Cărbunari a fost construită în anul 1834, iar în anul 2012 a fost împodobită cu pictură realizată de pictorul Mihai Bofanu. Între anii 2008-2012 biserica parohială a suferit ample lucrări de renovare şi înfrumuseţare realizate prin osteneala părintelui paroh Cornel Aldescu şi prin contribuţia credincioşilor şi autorităţilor locale. Parohia Cărbunari cuprinde 191 familii cu 447 credincioşi şi este păstorită din anul 1974 cu multă dragoste şi dăruire de părintele iconom-stavrofor Cornel Aldescu.