Slujire chiriarhală la Biserica „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş” din Reşiţa

Slujire chiriarhală la Biserica „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş” din Reşiţa

Album foto
La sărbătoarea Întâmpinării Domnului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul credincioşilor de la biserica „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş” din incinta Protopopiatului Reşiţa
Autor: Serviciul Prezidial
La sărbătoarea Întâmpinării Domnului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul credincioşilor de la biserica „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş” din incinta Protopopiatului Reşiţa. Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială, rostind și un bogat cuvânt de învățătură în care a tâlcuit pericopa evanghelică ce a fost rânduită pentru această sărbătoare. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul „Ethos“ al Episcopiei Caransebeşului, iar la Sfânta Liturghie au participat numeroşi credincioşi şi credincioase din toate parohiile reşiţene şi împrejurimi.

„Vedem că în fiecare ceas și în fiecare zi această sfântă biserică sporește, atât din punct de vedere spiritual, cât și material. Credincioșii sunt tot mai mulți în sfântul locaș, iar biserica este din ce în ce mai frumoasă, curată și împodobită. Se cuvine să adresăm un cuvânt de felicitare atât preoților care slujesc aici, cât și credincioșilor și tuturor ctitorilor și binefăcătorilor acestei biserici pentru care noi ne-am luptat foarte mult. Dumnezeu ne-a ajutat și Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș a susținut rugăciune înaintea Tronului Preasfintei Treimi pentru ca această biserică să rămână în patrimoniul Bisericii Ortodoxe din Eparhia Caransebeșului”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş“ din Reşiţa a fost construită în anul 1846, ulterior a fost mărită în anul 1930. Între anii 1983 şi 1987, sfântul locaş a fost împodobit cu pictură în frescă, realizată de către Elvira Dăscălescu. Între anii 2007-2008 pictura a fost recondiționată de către Rita Aldea și fiul ei Dan Vulcan, iar iconostasul a fost poleit cu foiță de aur. La 15 septembrie 2008, Preasfințitul Lucian, a binecuvântat pictura bisericii ce se află în incinta Protopopiatului Reșița.


Data: 3 februarie 2016 • Vizualizări: 524