Sâmbătă, 15 martie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala istorică cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
Sâmbătă, 15 martie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala istorică cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș. În cadrul Sfintei Liturghii chiriarhul a hirotonit în treapta preoției pe diaconul Ioan Goloșie, pe seama Parohiei Ohaba Mâtnic din Protopopiatul Caransebeș. De asemenea a hirotonit în treapta diaconiei pe tânărul teolog Ioan Bircea, ce urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Rușchița din Protopopiatul Caransebeș. La slujbă au participat un număr mare de credincioși. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.