Slujire chiriarhală la Schitul Poiana Mărului

Slujire chiriarhală la Schitul Poiana Mărului
În Duminica de după Botezul Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, se va afla în mijlocul obştii monahale de la Poiana Mărului.
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica de după Botezul Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, se va afla în mijlocul obştii monahale de la Poiana Mărului. Cu acest prilej ierahul înconjurat de un sobor de preoți și diaconi va oficia Sfânta Liturghie arhierească în biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”.

Situată în peisajul turistic bănăţean din staţiunea Poiana Mărului, acest aşezământ monahal a luat fiinţă la iniţiativa preotului Dorel Fercea şi a credincioşilor din Parohia Măru înainte de Revoluţia din 1989. Lucrările începute au fost sistate, însă odată cu reînfiinţarea Episcopiei Caransebeşului, în anul 1994 cu binecuvântarea episcopului Emilian Birdaş al Caransebeşului s-au reluat lucrările de ctitorire care s-au întrerupt la scurt timp. În anul 2000, cu binecuvântarea Părintelui Episcop Laurenţiu al Caransebeşului s-au reluat lucrările de ridicare a bisericii mănăstireşti.

Consiliul Eparhial al Episcopiei Caransebeşului a hotărât la 1 februarie 2007 schimbarea destinaţiei mănăstirii transformând-o în schit de călugăriţe. Biserica zidită în cadrul complexului monahal şi-a primit târnosirea la data de 24 iunie 2008 prin lucrarea mâinilor Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului după osteneala de doi ani de zile a monahiei stareţe Olimpiada Tiliuţă împreună cu obştea de călugăriţe care a adus binecuvântarea şi liniştea mănăstirilor ortodoxe în Poiana Mărului a Văii Bistrei.

Data: 10 ianuarie 2014 • Vizualizări: 1143