Slujire misionară în Filia Dobraia

Slujire misionară în Filia Dobraia

Album foto
Sâmbătă, 23 iunie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a poposit în mijlocul credincioşilor Filiei Dobraia aparţinătoare Parohiei Bogâltin, din Protopopiatul Băile-Herculane
Autor: Serviciul Prezidial
Sâmbătă, 23 iunie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a poposit în mijlocul credincioşilor Filiei Dobraia aparţinătoare Parohiei Bogâltin, din Protopopiatul Băile-Herculane. Cu acest prilej, Chiriarhul a sfinţit şi binecuvântat altarul de vară ridicat în curtea bisericii după care a săvârşit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

La slujbă au participat autorităţi locale, precum şi un număr însemnat de credincioşi din cătunul Dobraia şi din aşezările învecinate.

Referindu-se la importanţa acestei zile pentru credincioşii Filiei Dobraia, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a precizat: „Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am revenit în Filia Dobraia, aparţinătoare parohiei Bogâltin, după ce anul trecut am venit aici pentru prima dată ca să ne rugăm împreună cu aceşti credincioşi buni ai bisericii noastre. Această localitate se află în munţii Cernei, comuna Cornereva şi pe aceste meleaguri frumoase credincioşii noştri au ctitorit o bisericuţă, lăcaş bisericesc târnosit în anul 2005, la Praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, la vremea respectivă fiind episcop al Caransebeşului. Iată, după şapte ani suntem aici în ajunul sărbătorii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, pentru a sărbători în mod festiv, cu aceşti credincioşi, hramul bisericii de aici şi pentru a săvârşi şi o sfântă şi dumnezeiască Liturghie într-un altar de vară amenajat în faţa bisericii, altar care va rămâne aici pentru liturghiile care se vor oficia cu ocazia hramului bisericii dar şi în duminicile şi sărbătorile din cursul verii. Îl felicităm pe părintele paroh Cristian Rădulescu, pe toţi credincioşii acestei filii şi mai ales pe ctitorii acestei biserici, bunii noştri credincioşi care vieţuiesc şi se roagă pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu”.

Biserica cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Dobraia a fost ridicată în anul 2004, iar târnosirea acesteia a avut loc la data de 24 iunie 2005, slujba fiind săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, pe atunci episcop al Caransebeşului. Localităţile Dobraia şi Ineleţ sunt aşezări montane izolate, situate în munţii Cernei, cu un număr redus de locuitori, iar locaşurile de cult deservesc şi alte mici comunităţi cum ar fi: Cracu Mare, Prisăcina, Scărişoara şi Ţaţu, aşezate într-un cadru pitoresc în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei.


Data: 23 iunie 2012 • Vizualizări: 1046