În Duminica a IX-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, se va afla în mijlocul credincioşilor Parohiei Poiana din Protopopiatul Caransebeş
Autor: Serviciul prezidial
În Duminica a IX-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, se va afla în mijlocul credincioşilor Parohiei Poiana din Protopopiatul Caransebeş, unde va binecuvânta şi sfinţi lucrările interprinse la biserica parohială, apoi va oficia, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie. Prin jertfa şi osteneala credincioşilor, precum şi a părintelui paroh Rusalin Bona, biserica parohială cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a fost renovată şi înfrumuseţată. S-au efectuat lucrări de înnoire în interiorul bisericii, în special asupra Sfintei Mese, precum şi în exteriorul acesteia.
La Praznicul „Adormirii Maicii Domnului”, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, va participa la tradiţionalul hram al Mănăstirii Nicula din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. Preasfinţia Sa va face parte din soborul de arhierei care vor oficia slujba de Priveghere în ajunul praznicului, iar a doua zi, sub protia Înaltpreasfinţitului Andrei Andrecuţ, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei Crişanei şi Maramureşului, va participa la Sfânta Liturghie.
Mănăstirea Nicula reprezintă un bastion al spiritualităţii ortodoxe din Transilvania, fiind totodată un centru important pentru viaţa religioasă şi bisericească din ţara noastră. În fiecare an atrage în jurul său mii de pelerini cu precădere la sărbătorirea hramului. Cel mai de seamă odor al Mănăstirii Nicula este icoana Maicii Domnului, pictată pe sticlă în anul 1681 de către preotul ortodox Luca din Iclod. La Mănăstirea Nicula a luat fiinţă prima şcoală de pictură pe sticlă din ţara noastră, tradiţie care se păstrează şi astăzi cu sfinţenie de către obştea monahală, la care se adaugă şi pictura bizantină pe lemn. În prezent obştea monahală numără treizeci de vieţuitori şi este condusă de către părintele arhimandrit Andrei Coroian.
Marţi, 16 august, la Praznicul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, la invitaţia Preasfinţitului Părinte Sebastian Paşcanu, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, va participa la hramul Mănăstirii Brâncoveni, unde un ales sobor de arhierei în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, vor oficia Sfânta Liturghie.