La sărbătoarea Sfintei Mare Muceniţe Varvara, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la demisolul bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfânta Mare Muceniţă Varvara” din Moldova Nouă
Autor: Serviciul Prezidial
La sărbătoarea Sfintei Mare Muceniţe Varvara, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la demisolul bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfânta Mare Muceniţă Varvara” din Moldova Nouă.
„Am revenit în oraşul de pe Clisura Dunării, la al doilea hram al acestei biserici care se construieşte, la Sfânta Mare Muceniţă Varvara, ocrotitoarea minerilor, ştiut fiind faptul că aici la Moldova Nouă a existat o îndelungată tradiţie a mineritului. Sfânta Varvara fiind ocrotitoarea minerilor din ţara noastră, de aceea şi această biserică şi-a luat al doilea hram, pe lângă praznicul Adormirii Maicii Domnului, ziua de 4 decembrie. Sfânta Mare Muceniţă Varvara ocroteşte această parohie, această biserică, oraşul acesta şi pe toţi cei care au lucrat în mine, în adâncul pământului, pentru prosperitatea acestui popor şi pentru ca noi să avem un confort din toate punctele de vedere. Ştim că această muncă este foarte grea şi în acelaşi timp periculoasă, de aceea minerii din acest oraş au fost şi sunt credincioşi şi niciodată nu s-au pogorât în adânc fără o rugăciune, fără a-L invoca pe Dumnezeu, fără a o chema în ajutor pe Sfânta Mare Muceniţă Varvara”, a precizat ierarhul în cuvântul adresat celor prezenţi.
La slujbă au autorităţi centrale şi locale, precum şi un număr însemnat de credincioşi. La final Chiriarhul a săvârşit o slujbă de pomenire pentru minerii trecuţi la Domnului. Construcţia bisericii parohiale a început în anul 2001, iar în prezent serviciile religioase se oficiază în paraclisul amenajat la demisolul bisericii, preoţii slujitori, alături de credincioşi, depunând eforturi la finalizarea locaşului de cult.
De asemenea, şi Mănăstirea Băile Herculane şi-a sărbătorit cel de-al doilea hram. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către pr. ahim. Constantin Timiş, vicar-administrativ al Episcopiei Caransebeşului, alături de un numeros sobor de preoţi din localitate şi împrejurimi.
Taina Sfântului Maslu la Spitalul Orăşenesc din Moldova Nouă
În cursul după-amiezii, Ierarhul a săvârşit Taina Sfântului Maslu, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, la Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă. La slujbă au participat autorităţi locale, conducerea unităţii medicale, cadre medicale, pacienţi şi credincioşi.
„Şi în Postul Crăciunului am revenit cu bucurie în Moldova Nouă, pentru a oficia în Spitalul Orăşenesc din capitala Clisurii Dunării Taina Sfântului Maslu în acest an închinat de către Sfântul Sinod, tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor. La sărbătoarea Sfintei Muceniţe Varvara, ocrotitoarea minerilor, ne-am gândit să fim aici în mijlocul unui oraş minier şi să oficiem Sfânta Liturghie şi Taina Sfântului Maslu în spitalul din localitate. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să dăruiască tuturor credincioşilor care au participat şi asistat la slujbă, sănătate trupească şi mântuire sufletească, un praznic al Naşterii Domnului cu folos duhovnicesc, cu bucurii şi cu multă dragoste, atât pentru Cel care se naşte în ieslea din Betleemul Iudeii, cât şi pentru aproapele nostru, mai ales pentru cei bolnavi, pentru cei aflaţi în suferinţă”, a arătat Preasfinţitul Lucian în cuvântul său.
La final, toţi cei prezenţi au primit din partea Întâistătătorului eparhiei calendare şi iconiţe cu Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni.