Arhiepiscopia Timişoarei a acordat sprijin material credincioşilor încercaţi de furia apelor din Episcopia Caransebeşului
Autor: Serviciul Social-Misionar
La iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, Serviciul social-filantropic al Arhiepiscopiei Timişoarei a acordat sprijin material pentru credincioşii din parohiile Goleţ şi Bucoşniţa din Episcopia Caransebeşului.
În cursul săptămânii trecute, în urma unei ploi torenţiale, apa scursă de pe versanţii munţilor au afectat gospodăriile credincioşilor din parohiile Goleţ şi Bucoşniţa, protopopiatul Caransebeş, Episcopia Caransebeşului. După evaluarea pagubelor gospodăriilor afectate, Eparhia a demarat o amplă activitate de colectare a ajutoarelor materiale pentru sprijinirea reconstrucţiei clădirilor afectate.
La efortul preoţilor şi credincioşilor din Eparhie s-a adăugat clerul şi poporul din Arhiepiscopia Timişoarei, care au strâns bani, alimente şi îmbrăcăminte nouă pentru semenii lor afectaţi din Episcopia Caransebeşului.
În consecinţă, în şedinţa Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei din data de 29 iulie 2010 s-au alocat o sumă de bani, aproximativ 500 de kg de alimente şi 180 de perechi de încălţăminte nouă pentru credincioşii afectaţi din parohiile Goleţ şi Bucoşniţa.
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului, serviciul social-,isionar al Eparhiei, în urma anchetelor sociale, în zilele aceste alocă ajutoarele materiale celor afectaţi.
Şi pe această cale Episcopia Caransebeşului mulţumeşte Înaltpreasfinţitului Mitropolit Nicoale al Banatului, sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Timişoarei precum şi întreg clerului şi credincioşilor din arhiepiscopie, pentru sprijinul frăţesc acordat credincioşilor afectaţi de furia apelor revărsate peste comunităţile noastre.