Soluții pentru un stil de viață sănătos în familie

Soluții pentru un stil de viață sănătos în familie

Album foto
Ieri seară la Centrul de Tineret „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” Moniom-Reșița doamna doctor Lavinia Bratu, medic biolog-psiholog, consilier nutriție stil de viață sănătos a susținut tema „Sănătate și credință”
Autor: Departamentul de tineret
La Centrul de Tineret „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” Moniom-Reșița au loc în această perioadă, ateliere pentru părinți în cadrul proiectului național Școala Familiei. Atelierele sunt organizate cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, prin intermediul Asociației Centrului de tineret Moniom și cu sprijinul tinerilor voluntari ai centrului, membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.

Părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului, cel care se ocupă cu desfășurarea acestui proiect a menționat: „Îi mulțumim lui Dumnezeu că a rânduit să avem și aici la Reșița aceste întâlniri, pentru că cererile unor astfel de ateliere sunt foarte mari. Acest gen de întâlniri se desfășoară pe grupe mici de activități, 20, cel mul 25 de participanți, ca să poată avea și un caracter interactiv. Părinții identifică probleme comune și capătă curaj, văzând că sunt și alți părinți care se confruntă cu aceleași probleme și pe de altă parte sunt îndrumați de formatori să caute soluțiile în plan duhovnicesc, iar pe noi acest lucru ne bucură”.

Ieri seară s-a desfășurat un astfel de modul, invitatul special care a susținut tema „Sănătate și credință” fiind doamna doctor Lavinia Bratu, medic biolog-psiholog, consilier nutriție stil de viață sănătos. Doamna doctor i-a îndemnat pe cei prezenți să facă binele cu râvnă zi de zi pentru a avea bucurie și de asemenea le-a prezentat și câteva cărți care pot să ajute familia să treacă peste problemele cotidiene. „În primul rând am dorit să transmit o stare de bine, mi-am dorit foarte mult ca oamenii să fie atenți, deschiși la ceea ce noi discutăm. Nu a fost un modul ușor pentru mine deoarece și eu am multe de îndreptat, dar important pentru noi toți este faptul că în afară de a ne strânge în această comunitate, de a ne da mâinile spre a fi mai buni, trebuie să înțelegem și râvna, această bucurie de a face binele zi de zi în viețile noastre. Trebuie să fim mai buni cu ceilalți, mai buni în partea noastră profesională și mai drepți în credința în Dumnezeu”, a subliniat doamna doctor Lavinia Bratu.

Modulele disponibile în cadrul programului abordează teme dintre cele mai diverse: de la comunicarea în familie și gestionarea conflictelor, până la formarea dependențelor, efectele ecranelor electronice asupra sănătății copiilor sau educația caracterului. Pe lângă informațiile primite de la formatori, la aceste ateliere părinții au ocazia să socializeze, dar, mai ales să conștientizeze unele probleme cu care se confruntă în viața de familie, precum și identificarea unor soluții optime de gestionare a problemelor. „Mă ajută foarte mult aceste module deoarece mă determină să nu mai judec, să nu mai critic, să fiu mai bună în familia mea, să dăruiesc mai mult și să zâmbesc zilnic”, a mărturisit o mamă. O altă mamă a explicat cât de necesare sunt promisiunile: „După aceste cursuri cu siguranță reușim să facem promisiuni pe care trebuie să le respectăm cu bucurie, cu răbdare, iar eu personal mi-am propus să ies în fiecare seară pe balcon cu familia, cu soțul și copiii, să privim cerul și stelele pentru a ne exersa răbdarea și dragostea dintre noi”. Participând la aceste cursuri un părinte este de părere că „starea de bine vine dintr-un echilibru între viața personală și viața duhovnicească și sper că pot și eu să schimb în bine lucrul acesta”.

La modul au participat un număr mare de părinți din localitate, din municipiul Reșița și din orașul Bocșa. Pe lângă aceste module, organizatorul local asigură și întâlniri cu invitați din diverse domenii de activitate.


Data: 18 noiembrie 2017 • Vizualizări: 1015