Spectacol teatral caritabil pentru beneficiarii Centrului de zi pentru copii din Caransebeş

Spectacol teatral caritabil pentru beneficiarii Centrului de zi pentru copii din Caransebeş
Miercuri, 15 noiembrie în sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului a avut loc spectacolul „Caseta Colombinei” susținută de trupa de teatru „Credo” a Centrului de Voluntariat al Episcopiei Caransebeşului
Autor: Serviciu Prezidial
Trupa de teatru „Credo” este formată exclusiv din voluntari, elevi din școlile caransebeşene care au strâns la un loc pasiunea pentru actorie, bucuria de a fi împreună şi plăcerea de a experimenta şi, nu în ultimul rând, de a dărui. Spectacol a fost susţinut special cu scopul de a strânge fonduri pentru copiii de la centrul de de zi „Sf. Emanuel” din cadrul complexului de servicii sociale "Sf. Vasile cel Mare" din Caransebeş.

La acest eveniment au luat parte clerici, dascăli, tineri din liceele caransebeşene, precum şi alţi primitori ai artei teatrale. Cuvântul de deschidere a aparţinut domnului profesor Rada Petrişor, organizator al evenimentului, care a prezentat scopul organizării acestui spectacol caritabil, precum şi premiile obţinute de voluntarii care formează trupa de teatru "Credo" la festivalurile şi concursurile naţionale.

Cei prezenţi s-au delectat cu talentul şi devotamentul tinerilor actori şi i-au aplaudat atât pentru măiestrie cât şi pentru scopul nobil de a-şi ajuta semenii mai mici prin osteneala cultivării talentului lor.

Piesa „Caseta Colombinei” a fost scrisă de actriţa Veronica Gherasim şi face parte din genul comediei italiene care este o formă a teatrului de improvizaţie, ale cărei origini se găsesc în Italia secolului al XVI-lea, care a ajuns la un anumit apogeu al popularităţii sale un secol mai târziu, fiind practicată până în ziua de astăzi.

Data: 16 noiembrie 2011 • Vizualizări: 892