Între zilele de vineri, 31 august – duminică, 2 septembrie s-a desfășurat cea de-a 5-a ediție a Taberei internaționale de literatură și creație Colocvii Banatice de la Mărghitaș - Anina
Autor: Pr. Alin Muntean
Între zilele de vineri, 31 august – duminică, 2 septembrie s-a desfășurat cea de-a 5-a ediție a Taberei internaționale de literatură și creație Colocvii Banatice de la Mărghitaș - Anina la care au luat parte oameni de cultură, profesori, scriitori, publiciști și critici literari din întreaga zonă a Banatului, inclusiv din cea a Banatului sârbesc.
În cadrul Taberei, localitatea Anina i-a avut ca reprezentanți pe poetul Ion Rășinaru cu volumul de poezii intitulat Cearcănele Saharei a cărui prefațare a fost realizată de către domnul Ionel Bota, directorul Teatrului Vechi Mihai Eminescu din Oravița și pe părintele Muntean Alin din partea bisericii cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena din Anina, care a prezentat volumele monografice Anina,așezare și istorie. Ghid informativ și Anina. Auxiliar didactic, avându-i ca autori pe Muntean Alin și Cristian Liviu Mosoroceanu.
Cele două volume amintite mai sus se doresc a fi un rezumat a unei opere monografice ample, expusă în patru cărți: 1. Anina, geografie și istorie; 2. Anina. Cultura și viața socială; 3. Economia Aninei – vol I(Industria carboniferă); 4. Economia Aninei – vol. II (Sectoarele industriale), scrise tot de către cei doi autori. În cazul Auxiliarului didactic, acesta s-a concretizat ca și material de studiu la orele de Educație civică, pentru elevii Liceului Mathias Hammer din Anina. Tot acum, părintele Muntean a mai făcut referire și la volumul de poezii Ființa, în care este redată în formă poetică, concepția filosofilor Heidegger, Aristotel, Hegel și Noica despre Ființă, și felul în care se regăsește aceasta în sfera existenței umane.
Tabăra internațională de Literatură Colocvii Banatice este organizată de Casa Orășenească de Cultură Anina, cu sprijinul Primăriei Orașului și a Consiliului Local Anina, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură Caraș - Severin și Biblioteca Paul Iorgovici din Reșița.