Tabără de religie pentru copii din Micherechi (Ungaria), la biserici și mânăstiri din România

Tabără de religie pentru copii din Micherechi (Ungaria), la biserici și mânăstiri din România
În perioada 9-12 iunie 2017, cu binecuvântarea și participarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, un grup de 17 elevi din Micherechi (Méhkerék) – Ungaria, participă la o tabără de religie desfășurată la mai multe biserici și mânăstiri din România
Autor: Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria
În perioada 9-12 iunie 2017, cu binecuvântarea și participarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, un grup de 17 elevi din Micherechi (Méhkerék) – Ungaria, participă la o tabără de religie desfășurată la mai multe biserici și mânăstiri din România și în special din Episcopia Severinului și Strehaiei, având în acest sens sprijinul acestei Episcopii și al Preasfințitului Părinte Episcop Nicodim.

Grupul copiilor este format din elevi care urmează ore de religie la Școala Generală Românească, cu clasele I-VIII, din Micherechi, sub îndrumarea părintelui protosinghel Visarion Tuderici, secretarul eparhial al Episcopiei și profesorul lor de religie, care îi însoțește și îi conduce pe aceștia, pe durata întregii tabere. Grupul este însoțit și de doamna Ana Ruja, cadru didactic și director Adjunct al Școlii Generale din Micherechi, doamna Margareta Tat, primarul Micherechiului și alte persoane, care ajută la bunul mers al taberei, dar și de o echipă de la emisiunea în limba română, intitulată „Ecranul Nostru”, a Studioului Teritorial al MTV1, din Seghedin, condusă de domnul Redactor Tiberiu Boca.

Primul popas și punct important al programului l-a constituit vizita la noua Catedrală Episcopală din Caransebeș și la sediul acestei Episcopii, unde tinerii elevi români din Ungaria, însoțiți de Preasfințitul Părinte Siluan, s-au întâlnit cu Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și cu alți clerici de la Centrul Eparhial, primind și binecuvântarea ierarhului caransebeșan, dar și pliante și vederi cu Catedrala și ultimul număr al revistei „Foaia Diecezană”. De asemenea, un element inedit a fost întâlnirea de 20 de ani a absolvenților Seminarului Teologic din Caransebeș, din promoția 1982-1987, sub conducerea părintelui profesor Nicolae Beleanu, directorul de altădată al Seminarului, la care au fost părtași pentru scurtă vreme și oaspeții din Micherechi.

De asemenea, programul din prima zi a taberei a mai cuprins o vizită la paraclisul istoric al Mânăstirii „Piatra Scrisă”, tot din Episcopia Caransebeșului, unde copiii au admirat și s-au putut închina înaintea icoanei Sfintei Treimi pictată în stâncă, în chip minunat și cinstită de numeroși credincioși bănățeni și sosirea la Mânăstirea „Sfânta Ana”, din Orșova, aparținând Episcopiei Severinului și Strehaiei, unde copiii vor fi găzduiți pe durata întregii tabere și unde au fost întâmpinați de părintele Mihai Zorilă, vicarul administrativ al acestei Eparhii, care le-a prezentat acestora istoricul și muzeul mânăstirii, dedicat vieții lui Pamfil Șeicaru, cunoscut jurnalist și patriot român din perioada interbelică și ctitor al Mânăstirii „Sfânta Ana”. Copiii, împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, au învățat câteva cântări și pricesne bisericești, iar partea cea mai spectaculoasă a zilei a fost o croazieră de neuitat, pe Dunăre, din portul Orșova și până la Cazanele Mici, unde se află Mânăstirea Mraconea și chipul sculptat în piatră al regelui Decebal, dar și Tabula Traiana, monument din vremea Imperiului Roman, de o valoare istorică remarcabilă.

La cină, servită în trapeza Mânăstirii „Sfânta Ana” din Orșova, oaspeții din Ungaria s-au întâlnit și cu maica stareță Iustina Popovici, care poartă de grijă și conduce această mânăstire.

În ziua a doua a taberei, au fost cuprinse participarea la Sfânta Liturghie de la Mânăstirea „Sfânta Ana”, vizite la Mânăstirile Vodița, Mraconea și Cerneți, precum și la Catedrala și Reședința Episcopală din Drobeta Turnu Severin, unde au fost întâmpinați și au primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, dar și la Muzeul Porților de Fier și la vechea Cetate a Severinului, unde au aflat informații despre istoricul acestor locuri și oameni.

Partea cea mai importantă a taberei o va constitui participarea la Sfânta Liturghie din Duminica Tuturor Sfinților, săvârșită la Mânăstirea Topolnița și la întâlnirea tinerilor ortodocși din Episcopia Severinului și Strehaiei, la care se vor adăuga și elevii români din Ungaria, care vor putea astfel să îi cunoască mai bine pe colegii lor și să facă un schimb de experiență benefic tuturor.

La întoarcerea spre casă, în ultima zi a taberei, este prevăzută și o vizită la Mânăstirea Tismana, din Mitropolia Olteniei.

Este cea de a V-a Tabără de Religie, organizată pentru elevi români din Micherechi sub îndrumarea părintelui Visarion Tuderici, dintre care 4 ediții ale taberei s-au desfășurat în România (la Mânăstirea Izbuc și Izvorul Minunilor, din Episcopia Oradiei; la Schitul Feredeu, din Arhiepiscopia Aradului; la Mânăstirea „Izvorul Mureșului”, din Episcopia Covasnei și Harghitei și cea de acum, de la mânăstiri din Episcopia Severinului și Strehaiei, dar și a Caransebeșului), iar una la Centrul pentru familii și tineret de la Otlaca Pustă (Pusztaottlaka) și la Seghedin, în Ungaria. Toate aceste manifestări au fost prilej de bucurie, de învățare, dar și de relaxare, de sporire a coeziunii de grup și de atașare mai profundă față de valorile Bisericii și Neamului nostru Strămoșesc.

Data: 10 iunie 2017 • Vizualizări: 1132