Preoţii cercul misionar Obreja au săvârşit Taina Sfântului Maslu în Parohia Obreja din Protopopiatul Caransebeş
Autor: Pr. ic. stavr. Petru Itineanțu
În cercul pastoral-misionar de pe Valea Bistrei din Protopopiatul Caransebeș de ani buni în posturile mari de peste an se oficiază Taina Sfântului Maslu de obşte. Şi în postul Adormirii Maicii Domnului în care am intrat, preoții din cercul misionar Obreja din parohiile: Obreja, cu pr. paroh ic. stavr. Petru Itineanțu, Parohia Iaz cu pr. ic. Adrian Chereș, Parohia Ciuta cu pr. ic.stavr. Marcian Costina, Parohia Oțelul Roșu- Ohaba cu pr. ic.stavr. Dorel Unguraș , Parohia Oțelul Roșu- Ferdinand cu pr. ic. stavr. Mihai Suru, Parohia Glimboca cu pr. ic. stavr. Sorin Mîțu și Parohia Zorlențu Mare cu pr. Murariu Adrian, au avut această bucurie duhovnicească.
Participarea credincioșilor a fost mare, printre care mulți tineri și copii. Cei prezenți au avut o participare activă prin cântare și la rostirea rugăciunilor. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Murariu Adrian de la Parohia Zorlenţul Mare, iar la final părintele paroh a mulțumit părinţilor invitaţi și credincioșilor prezenți pentru participare, făcând îndemnul la stăruința în rugăciune și post care sunt dătătoare de mântuire.
În duminica viitoare Taina Sfântului Maslu se va oficia în Parohia Ciuta , cu dorința expresă pentru ca „cei încredințați nouă spre a fi conduși pe calea Mântuirii” să găsească „Calea , Adevărul și Viața” spre preamărirea lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.