Duminică, 18 martie, în Parohia Ramna din Protopopiatul Reșița a avut loc Taina Sfântului Maslu de obște
Autor: Pr. Ovidiu Urzicaru
Duminică, 18 martie, cea de-a treia săptămână din Sfântul și Marele Post a fost una a bucuriei duhovnicești în Parohia Ramna. La orele după-amiezii într-o vreme primăvăratică, aflându-ne la înjumătățirea Postului am socotit că este de bun augur spre a săvârși Sfântul Maslu de obște pentru credincioșii noștrii bolnavi sufletește și trupește. Pentru că duminica Sfintei Crucii are o însemnătate aparte în biserica noastră ortodoxă, ea a fost pusă și mai mult în evidență prin săvârșirea acestei Taine și grija pentru cei bolnavi și aflați în suferință, aducându-le alinare și întărire în credință spre a-și purta crucea suferințelor. Mai ales că ne aflăm în Anul Omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor am hotărât ca prin buna și frumoasa colaborare cu parohiile învecinate să săvârșim Taina Sfântului Maslu în fiecare sfârșit de lună în parohia Ramna, dar și să fie vizitați la casele lor cei care sunt în imposibilitatea de a se deplasa la biserică, să fie unși cu untdelemn sfințit și sa primească alinare sufletească printr-o vorbă bună și o rugăciune.
Au fost prezenți la această Taină un număr însemnat de credincioși, iar din soborul preoților slujitori au făcut parte: părintele Petru Ghimboașă de la Parohia Berzovia, părintele dr. Daniel Crecan- Parohia Gherteniș, părintele Petru Vintilescu –parohia Vermeș, părintele Gheorghe Ștefan- Parohia Bocșa Română II, părintele pensionar Ioan Vîșcu, parohul gazdă Pr. Ovidiu Urzicaru și părintele Silviu Ferciug -parohia Bocșa Română I, care la final a rostit și un cuvânt duhovnicesc despre folosul și alinarea adusă celor bolnavi prin săvârșirea acestei Sfinte Taine.
Mulțumim bunului Dumnezeu pentru Duminica minunată pe care am încheiat-o și nădăjduim că și cealaltă jumătate care am început-o din Sfântul Post să ne fie un urcuș duhovnicesc spre întâlnirea cu patimile, moartea și biruința asupra morții prin Sfânta Înviere a Domnului.